Cântărețul Smiley și prezentatoarea TV Gină Pistol au anunțat într-un videoclip că vor deveni părinții unei fetițe după o relație de trei ani.

„Mă bucur ce trăiesc acum și vreau să copilăresc alături de copilul meu. Vreau să fiu prietenul copilului meu, așa văd eu o mamă cool”, a declarat Gina Pistol, potrivit ziare.com.

„A început joacă! Suntem fericiți, ne simțim și mici, și mari, râdem, dar și plângem de emoții, începem să ne conturăm un Acasă al nostru. Împărțim cu voi, prin acest video, bucuria noastră care e cu fiecare zi mai mare la figurat, dar și la propriu. Mulțumim de răbdare, de susținere și de mesaje”, a scris Smiley.

Cei doi și-au făcut declarații de dragoste și au mărturisit ce le place reciproc.

„Noi acum înseamnă trei! În urma unor analize medicale, acum câțiva ani, am aflat că șansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoții, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate și am știut că totul este bine. În sfârșit, a venit momentul să aflați de la noi ce am făcut în ultimii 3 ani și cum, din 2 oameni care se iubesc, vom deveni 3! Este mult râs, mult plâns de fericire, multă susținere și multă emoție în viața noastră și în acest oracol video pe care îl împărțim cu voi, cu toată recunoștința pentru susținerea și mesajele pe care le-am primit până acum. Mulțumim!”, a povestit Gina Pistol.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!