/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Ce sumă a fost adunată pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale

missing
30 septembrie 2020, ora 15:40

Pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale a fost adunată suma de peste 31 de mii de lei. 

Astfel, în conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate reconstrucției Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 31.128,28 lei, dintre care: 30.919,39 lei și 10,64 euro.

Astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, ministrul Educației, Igor Șarov, a menționat că colectivele de la Filarmonică continuă să activeze. Astfel, orchestra Simfonică și Capela Corală Academică „Doina” activează la Palatul Republicii.

Amintim că pe 25 septembrie curent, Ministerul Finanțelor a deschis trei conturi pentru donații destinate reconstrucției Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, în lei moldovenești, dolari americani și euro.

Incendiul, care a mistuit edificiul Filarmonicii Naționale, a izbucnit joi, 24 septembrie, în jurul orei 12:00. Atunci, zece autospeciale și aproape 60 de pompieri s-au luptat cu flăcările mai bine de zece ore. Focul a fost stins în totalitate abia a doua zi.

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram