„Am văzut că unii par să acorde mai multă importanță mașinilor de deszăpezire decât ajutoarelor dezinteresate, generoase și necondiționate din partea României sau statelor membre UE, care au constat în echipamente de protecție și medicamente anticovid”. Declarația aparține ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, după ce astăzi au fost prezentate cu mare fast cinci autospeciale donate de Moscova încă în primăvara acestui an. 

„Între Covid și zăpada, prefer zăpada! Am ajuns la această concluzie după ce am văzut că unii par să acorde mai multă importanță mașinilor de deszăpezire decât ajutoarelor dezinteresate, generoase și necondiționate din partea României sau statelor membre UE, care au constat în echipamente de protecție și medicamente anticovid”, a scris oficialul pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Daniel Ioniță a adăugat că „nu știu dacă va ninge în perioada următoare sau dacă vom avea condiții meteorologice extreme, însă cu siguranță numărul infectaților cu Covid va crește aproape exponențial până la finalul anului, în lipsa unor măsuri și comportamente responsabile. Soluția la nivel personal este nu să vă ascundeți sub „pod”, ci să purtați masca în mod corect. Pandemia va trece, altele…”.

Precizăm că astăzi cinci autospeciale, donate de administrația orașului Moscova, capitala Rusiei încă în primăvara acestui an, au ajuns la Chișinău înainte cu două săptămâni de alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 1 noiembrie. Autospecialele au fost prezentate cu mare fast, chiar și pe timp de pandemie.

Mai întâi, autospecialele au staționat pe bulevardul Ștefan cel Mare, iar unii șoferi s-au arătat nemulțumiți de faptul că îngreunează circulația rutieră. Ulterior, acestea au fost parcate pe strada Pârcălab, lângă Primărie.

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!