/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Reacția lui Anatol Ciubotaru după ce a fost restabilit în funcția de director la Spitalul Republican

17 octombrie 2020, ora 13:39

Este un lucru firesc. Ieri am simțit că avem justiție în țară. Declarația îi aparține directorului Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Anatol Ciubotaru, după ce a fost restabilit în funcție.  

„Este un lucru absolut firesc, după toată mizeria care s-a întâmplat în ultima perioadă. După 47 de ani de muncă, activând ca medic chirurg, după ce am activat și peste hotare, cu invenții la nivel european, nimic nu au luat în considerare. M-au pus la perete pentru că am făcut teste medicilor”, a declarat Anatol Ciubotaru pentru tv8.md.

Ieri am simțit că avem justiție în țară. Eu nu știu cine sunt acești oameni care au luat decizia, dar aș vrea să le mulțumesc, nu atât pentru mine, care sunt deja la pensie, dar pentru generațiile tinere. Cu toate acestea, nu cred că acei care m-au demis să cedeze atât de simplu. Vom vedea”, a mai spus Anatol Ciubotaru.

Amintim că, ieri Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie l-a restabilit în funcție pe Anatol Ciubotaru, directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Decizia este irevocabilă.

Precizăm că, Anatol Ciubotaru a fost eliberat din funcția de director al Spitalului Clinic Republican în luna martie, după ce a fost declarată stare de urgență în țară. Motivul ar fi fost că patru medici de la SCR au fost testați într-un laborator privat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram