/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Care sunt indiciile ce ne arată că ciupercile sunt otrăvitoare? Sfatul specialiștilor

missing
21 octombrie 2020, ora 20:58

Au căzut primele ploi de toamnă, iar asta înseamnă că sezonul ciupercilor se declară deschis. Traseele naționale sunt deja împânzite de comercianți, care le culeg din pădure și le vând chiar pe marginea drumului. Deși i-am rugat să ne explice, de ce reguli se conduc, atunci când le strâng, vânzătorii ambulanți, fie că au refuzat să o facă, fie ne-au rugat să-i credem pe cuvânt, că toate ar fi bune. Specialiștii atenționează, însă, că există un șir de indicii simple și detalii la care trebuie să fim atenți, atunci când este vorba de consumul ciupercilor. La rândul său, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă anunță că numărul cazurilor de intoxicații cu ciuperci este în creștere. Doar în perioada 12-19 octombrie curent, au fost înregistrate 46 de persoane cu astfel de intoxicații.

La primele ore ale dimineții, am pornit spre Codrii Moldovei, la cules ciuperci, împreună cu Mihail Nazarov. Pe lângă faptul că îi place să o facă, bărbatul este un adevărat expert în domeniu, cu zeci de ani de experiență și o carte proprie despre acest hobby al său. În primul rând, el ne-a explicat regula de aur, pe care trebuie s-o respectăm, atunci când intrăm în pădure: dacă avem dubii sau nu știm ce fel de ciupercă este, mai bine nici nu o atingem. Cele otrăvitoare pot fi identificate după miros urât, dar și după gust.

MIHAIL NAZAROV, DOCTOR ÎN ȘTIINȚE, MEMBRU AȘM: „- Trebuie tăiat piciorușul, să-l lingeți și imediat să scuipați. Nu înghițiți în niciun caz. Și dacă e amar, atunci e otrăvitor.”

Și pălăria ascuțită la mijloc poate fi un indiciu că ați găsit o ciupercă otrăvitoare. Contează mult și culoarea.

MIHAIL NAZAROV, DOCTOR ÎN ȘTIINȚE, MEMBRU AȘM: „Noi o tăiem și vedem că în interior este albă. Dacă ar fi galbenă, atunci trebui aruncată.”

Expertul ne-a povestit că, în pădure, nu trebuie căutate ciupercile propriu-zise, ci mai degrabă – locurile unde acestea ar putea crește.

DIANA POPA, REPORTERĂ TV8: „Cipercile albe, unele dintre cele mai gustoase și foarte bogate în proteine, numite în popor și bureți, se găsesc, de obicei, în pădurile de stejar, în locurile umede, acolo unde, de exemplu, cresc mușchi”.

MIHAIL NAZAROV, DOCTOR ÎN ȘTIINȚE, MEMBRU AȘM: „Nu căutați ciuperci în desiș, e mică probabilitatea. Dacă vreți să culegeți boletus, atunci trebuie să căutați o pădure de pini. Dacă vreți să găsiți ciuperci de miere, este preferabil să căutați lângă buturugi, în pădure.”

Tot aici am întâlnit-o și pe această bătrână, care iașea din pădure cu o căldare plină de bureți. Chiar dacă le-a cules toată viața, ne-a spus că și acum le strânge cu mare atenție.

„Noi le strângem în tot anul. – Cum vă dați seama care sunt bune și care nu? – Eu – din copilărie. Sunt născută la Condrița. Cunosc bureții din copilărie”.

Vreo 10 comercianți am găsit, pe la amiază, și pe traseul ce duce spre Orhei. Ciupercile sunt acum la mare căutare ne-au zis ei, așa că sunt nevoiți să tragă o fugă în pădure, practic, la fiecare oră, întrucât căldările se golesc repede.

Totuși, niciunul dintre cei care vindeau ciuperci pe marginea drumului nu ne-a putut garanta că acestea pot fi consumate în siguranță. Majoritatea au zis doar… să avem încredere.

„Acestea sunt bune, astea bune, astea tot. – Cum le deosebiți? – Știm. Otrăvitoare nu aducem”.

„-De cele otrăvitoare, cum le deosebiți? – Acelea rămân în pădure”.

„Avem și noi copii acasă și nu putem vinde ca să otrăvim lumea”.

Oamenii spun că merg la cules ciuperci nu de zile bune. Ei sunt nevoiți să iasă pe tarseu, deoarece au salarii și pensii prea mici, pentru a supraviețui. Iar ciupercile înseamnă pentru ei un ban în plus.

„Am venit cu o căldare-două, să vând, să fac de pâine. Pensia de 500 de lei! Cu ce să plătesc comunalele toate?”

Totuși, specialiștii nu recomandă să procurăm ciuperci din locuri neautorizate și, mai ales, cele care nu sunt însoțite de certificate de calitate. Anul trecut, în sezonul ciupercilor, 10 persoane s-au intoxicat și au ajuns la spital.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Oleg Cozlov

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram