/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Putin susține că a autorizat personal transferul lui Navalnîi în Germania, după ce a fost otrăvit

missing
23 octombrie 2020, ora 08:30

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că a intervenit personal la sfârşitul lunii august pentru a permite mutarea opozantului Alexei Navalnîi în Germania pentru îngrijiri medicale după otrăvirea sa, relatează Agerpres.ro.

“De îndată ce soţia acestui cetăţean mi s-a adresat, am ordonat imediat procurorului să verifice dacă este posibil ca el să părăsească ţara pentru a fi îngrijit”, a spus Putin, vorbind în videoconferinţă în cadrul forumului Valdai de discuţii politice desfăşurat la Moscova.

Potrivit preşedintelui rus, Alexei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, s-ar putea să nu fi primit permisiunea de a părăsi ţara din cauza “restricţiilor legate de dosare judiciare” în curs împotriva sa în Rusia.

“Am cerut imediat procurorului general să autorizeze acest lucru (această plecare, n.a.). Şi a plecat”, a adăugat Putin.

La sfârşitul lunii august, principalul politician rus de opoziţie s-a îmbolnăvit grav timpul unui zbor în Siberia. După două zile de spitalizare, la presiunea familiei pe lângă autorităţi, a fost autorizat să primească tratament de urgenţă în Germania.

Trei laboratoare europene, ale căror concluzii au fost confirmate de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, au descoperit că Navalnîi a fost otrăvit de un agent neurotoxic din clasa Noviciok, o substanţă concepută de specialişti sovietici în scopuri militare.

Opozantul rus, aflat încă în recuperare în Germania, l-a acuzat direct pe Vladimir Putin că se află în spatele otrăvirii sale, acuzaţie respinsă de Moscova care a considerat-o “inacceptabilă”.

Acest episod a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Rusia şi Occident. Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a sancţionat şase înalţi oficiali ruşi în legătură cu acest caz, potrivit Bruxellesului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram