La doar 14 ani, Nicoleta Negrescu a fost diagnosticată cu cancer. Reușind să învingă boala a scris și o carte despre ea. Tânăra a descris toate trăirile și provocările prin care a trecut în cartea „Prin nori de lapte și venin”.
Cancerul nu alege pe nimeni, dar în ultima vreme, parcă e mai crunt
„Cancerul nu alege pe nimeni, dar în ultima vreme, parcă e mai crunt și nedrept, lovește fără milă din ce în ce mai mulți oameni, în special tineri. Niciodată nu m-am gândit că mă voi trezi într-o dimineață și o să mi se întâmple o astfel de nenorocire, să fiu diagnosticată cu cancer. Inițial, am fost în stare de șoc. Am aflat că am leucemie la vârsta de doar 14 ani. Această veste m-a doborât la pământ, pentru că se întâmplase chiar în perioada adolescenței, eram un copil. Am fost pozitivă în timpul tratamentului și la fiecare obstacol care-mi apărea în cale, aveam speranța că se poate. Am luptat pentru mine și mi-a reușit”, își aduce aminte tânăra.
Nicolata povestește că au fost momente grele și multe zile în care și-a înnodat lacrimile de dor și frică. Au fost zile și nopți în care nu a închis un ochi din cauza durerii. Au fost săptămâni în care nu putea să se ridice din pat din cauza analizelor și tratamentului intensiv.
„Cel mai mult m-a afectat căderea părului. Eram adolescentă și aspectul fizic era foarte important pentru mine. Îmi era frică să nu râdă alții de mine sau să mă arate cu degetul. Erau momente când mă uitam în oglindă, îmi admiram cosița șatenă și frumoasă și mă rugam: „Doamne, ajută-mă să nu îmi cadă părul”. Plângeam foarte mult. După ce m-am conformat, mi-am cumpărat o perucă. Mi-am zis că e sora mea geamănă și i-am pus numele Violeta. Cancerul te învață să plângi, să te rogi, să crezi în Dumnezeu, să prețuiești fiecare secundă”, spune tânăra.
„Mama mi-a fost alături”
„Mama mi-a fost mereu alături. Suferea împreună cu mine. Despre tata nu pot spune ceva, pentru că ne-a abandonat la doar două săptămâni după ce m-am născut. Să uiți că ești bolnav? De stările de vomă? De patul de spital? Ei bine, profesorii m-au ajutat să mă focusez pe altceva în momentele de groază, medicii îmi dădeau speranțe noi, iar mama avea grijă de mine neîncetat. Prietenii m-au uitat și doar când îmi era bine, își aduceau aminte de mine”, mai spune tânăra.
Nicoleta povestește că iubirea a ajuta-o să treacă oeste clipe grele: „Despre Mihai. L-am cunoscut în spital. El avea limfom. Era înalt, frumos, blond și cu ochi căprui, dar și lui îi căzuse părul. Când l-am cunoscut, eram în depresie. Datorită lui am reușit să trec peste acele stări, am reînceput să zâmbesc, să văd lumea cu alți ochi. A fost prima mea dragoste. Da, este adevărat, iubirea face minuni. Sinceră să fiu, simțeam fluturași în stomac, deoarece mă îndrăgostisem pentru prima dată. Acele sentimente frumoase și inocente m-au ajutat să mă regăsesc, mi-au dat forțe să lupt în continuare cu boala. Din păcate, el nu a reușit să învingă cancerul”.
Ziua în care a luat sfârșit chinul
În vara anului 2017, în august, mi s-a administrat ultimul tratament de chimioterapie. Pe 12 august, atunci când trebuia să mă externez, medicul mi-a spus că sunt sănătoasă. Credeam că visez, dar, de fapt, nu era un vis, era realitate. Era o zi nemaipomenită, era ziua în care a luat sfârșit chinul, toate durerile trăite timp de un an și jumătate. Ziua în care începeam o nouă viață, ziua în care vărsam lacrimi de fericire, dar nu de durere.
Ideea de a scrie o carte i-a venit Nicoletei peste noapte: „Am fost descurajată de multă lume că nu voi reuși. Însă, eu mereu am știut că sunt puternică și că voi face față. Am scris cartea atunci când duceam o luptă dură contra cronometru. Am ales titlul „Prin nori de lapte și venin” deoarece viața mea chiar se afla printre nori și venin”.
„Cartea nu este o ficțiune. În carte se povestește despre cum am luptat cu cea mai temută maladie a secolului nostru – cancerul. Descriu, pas cu pas, cum și când au apărut simptomele, care au fost efectele bolii, povestesc în detalii suferințele cauzate de durerile insuportabile fizice și psihologice, în confruntarea direct cu pericolul morții.”
Voluntariat pentru a încuraja copiii
În prezent, tânăra face voluntariat la Institutul Oncologic. Merge acolo pentru a încuraja copii bolnavi: „Nu există bucurie și împlinire mai mare decât să trezesc zâmbetul pe fețele oamenilor și copilașilor pe care îi ajut. Asta îmi dă aripi. În timpul tratamentului, au nevoie de foarte mult curaj și sprijin, pentru că sunt sleiți de puteri, însă datorită sprijinului, reușesc să treacă mai ușor peste durere. Pentru ei este foarte important să audă: ai grijă de tine, vei reuși, ești puternic, tu poți, noi suntem cu tine”.
