/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Premieră electorală! Două secții de votare din Moldova vor fi amenajate în corturi speciale

26 octombrie 2020, ora 20:45

Premieră electorală în Republica Moldova. Două secții de votare din țară vor fi amenajate în corturi speciale, care vor fi puse la dispoziție de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Decizia vine după ce autoritățile au stabilit că localurile, în care altă dată erau deschise secții de votare, nu întrunesc condițiile necesare de securitate și ar putea pune în pericol viața și sănătatea participanților la procesul de vot.

CĂTĂLINA GRAUR, REPORTER TV8: „Într-un cort, care va fi amplasat pe terenul sportiv: așa vor vota, duminică, pe 1 noiembrie, locuitorii satului Bîc, suburbie a capitalei. Autoritățile locale spun că alegerile precedente erau organizate în incinta Centrului de Sănătate, lucru care nu este admis și de această dată, din cauza pandemiei. Spațiile sunt prea mici și este imposibil să se respecte masurile de protecție anti Covid”.

Potrivit responsabililor de la primăria Comunei Bubuieci, corturile urmează sa fie instalate, sâmbătă, iar oamenii au fost deja informați despre felul în care va decurge în acest an procesul de vot.
Localnicii spun că nu contează unde, ci contează faptul că vor avea posibilitate să voteze, mai ales că, în sat, nu există alte clădiri în care ar putea să fie amenajată o secție de votare.

„Cred că e pentru siguranță”.

„Așa si m-am gândit, că așa ar trebui, că la punctul medical lumea se duce și diferite boli. Și în școli ar trebui să fie într-un cort undeva, că asta e timp de o zi și nu mai moare nimeni de frig. Nu e Doamne ferește”.

„Eu aș prefera că mai bine să facă afară în cort, că înăuntru, singuri vă dați seama. Noi în orice caz ne protejăm de așa ceva”.

O situație similară este și în satul Cigârleni din raionul Ialoveni. Primarul ne-a spus că, anterior, oamenii votau la Casa de Cultura, dar în acest an, din cauza tavanului care stă să cadă, alegerile vor avea loc în centrul satului, într-un cort care va fi instalat lângă primărie. Alte clădiri în care s-ar putea organiza o secție de votare în sat nu sunt.

SERGIU ERIZAN, PRIMARUL SATULUI CIGÂRLENI: „Va fi amplasat un cort cu o lungime de 12 metri, lățime de 6 metri. Va fi instalat pe terenul care este în fața noastră, terenul urmează să fie pregătit mâine, măturat, va fi spălat chiar dacă este necesar”.

Părerile sătenilor sunt împărțite. În timp ce unii se bucura de faptul că vor avea posibilitatea să voteze și sunt gata să meargă la vot indiferent de local, alții spun că era mai bine, dacă se organiza la Casa de Cultura, unde au votat și la alte alegeri.

„Pentru noi nu e o problemă, principalul e să avem unde vota, nu cred că este ceva ieșit din comun”.

„E foarte rău – De ce? – Pentru că nu sunt comoditățile celea care trebuie”.

„Da măcar și aici afară se poate de votat noi suntem bucuroși”.

„Ei dacă ale comodități nu sunt, clubul se strică, ce să facem cum este așa este”.

Responsabilii de la CEC au solicitat punerea la dispoziţia autorităţilor publice locale din Bîc și Cigîrleni a câte un cort cu lungimea de 12 metri şi lăţimea de 6 metri, dotate cu echipamente termice şi electrice.

REPORTER – CĂTĂLINA GRAUR
IMAGINE – TUDOR BIGU

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram