/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Două incendii de vegetaţie s-au răspândit cu repeziciune la Los Angeles. Zeci de mii de oameni, evacuați

missing
27 octombrie 2020, ora 17:07

Două incendii de vegetaţie, alimentate de rafale violente de vânt şi seceta din regiune, au izbucnit în regiunea oraşului Los Angeles, iar aproximativ 90.000 de persoane au fost evacuate în comitatul Orange, unde au ars câteva sute de hectare, în contextul în care California se află în alertă cod roşiu de incendii, relatează AFP.

Un prim incendiu, denumit „Silverado Fire”, a izbucnit luni, la ora locală 6.47 (15.45, ora Republicii Moldova) pe dealuri, la Irvine, la aproximativ 60 de kilometri sud-est de Los Angeles, şi a devastat 800 de hectare în patru ore, au anunţat pompierii, scrie News.ro.

Rafale ale vântului Santa Ana – echivalentul Mistralului din Franţa – în zonă, cu o viteză care atinge 100 de kilometri pe oră, alimentează flăcările şi împiedică intervenţia cu mijloace aeriene în lupta împotriva incendiului.

Doi pompieri au fost răniţi de flăcări şi spitalizaţi în stare gravă, cu arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului, scrie presa locală.

Ca măsură de precauţie, autorităţile din Irvine au dispus evacuarea a aproximativ 60.000 de locuitori din cartiere ameninţate de flăcări.

Toate şcolile sitiuate în zonă, în care carul era acoperit de nori groşi de fum potrivit unor martori, au fost evacuate, potrivit sergentului Karie Davies din cadrul Poliţiei din Irvine. Circulaţia pe mai multe autostrăzi a fost interzisă din cauza înaintării rapide a flăcărilor, însă fără să afecteze evacuările.

Al doilea incendiu a izbucnit în apropiere de Yorba Linda şi a condus de asemenea la evacuări şi închiderea unor drumuri. „Blue Ridge Fire” a cuprins 500 de hectare de teren în câteva ore.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram