/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ „Ping-pong politic”. Deputatul Reniță acuză ANI și PA că-și declină responsabilitățile în dosarul Bahamas

missing
30 octombrie 2020, ora 12:12

Deputatul Platformei DA Iurie Reniță a declarat că se va adresa la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pentru ca instituția să prezinte punctul de vedere cu privire la refuzul Procuraturii Anticorupție (PA) de a examina nedeclararea de către deputații socialiști Corneliu Furculiță și Vasile Bolea a împrumuturilor de 6,5 milioane de lei și 500 de mii de lei. 

„Urmare a demersurilor mele și deputatului Octavian Țîcu către Autoritatea Națională de Integritate (ANI) vizavi de nedeclararea intenționată a împrumuturilor de 6,5 milioane și 500 de mii de lei de către deputații socialiști Corneliu Furculiță și Vasile Bolea, constatăm cu profund regret că instituțiile statului abilitate cu verificarea acestor ilegalități se eschivează de la îndeplinirea obligațiunilor directe ce le revin conform legislației în vigoare. Astfel, ANI după verificarea documentelor prezentate de noi le-a remis PA”, a spus Iurie Reniță.

Deputatul a spus că recent a fost informat de către PA despre returnarea către ANI a documentelor respective. „Fără a fi mare expert în domeniul justiției, este lesne dar și profund regretabil de constat că cele două autorități ale statului s-au angajat într-un ping-pong politic și se acuză reciproc pentru a-și declina responsabilitățile din simplu motiv că persoanele vizate Furculiță și Bolea fac parte din anturajul cel mai apropiat al lui Igor Dodon. Putem trage concluzia că atât ANI cât și Procuratura Generală (PG), prin intermediul PA sunt responsabile de situație creată”, a spus alesul poporului.

Iurie Reniță este de părere că ANI prea matur a sesizat PG pentru a decide clarificarea situației reale, iar PA a refuzat să supună examinării conform competenței materialele transmise de ANI.

„Vom sesiza organele competente să verifice legalitatea acțiunilor actorilor implicați ANI și PA, de asemenea ne vom adresa la CSP pentru a verifica și prezenta punctul de vedere cu privire la refuzul PA de a-și exercita atribuțiile de serviciu și de control cu referire la înregistrarea și referirea actelor infracționale declarate organelor Procuraturii”, a spus deputatul.

Alesul poporului a precizat că săptămâna viitoare va expedia în adresa ANI și alte probele care demonstrează ilegalitățile comise și de către alți socialiști.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram