Conferințe de presă alături de susținători, întâlniri cu alegătorii sau mesaje video adresate cetățenilor. Așa și-au petrecut ultima zi de campanie candidații care aspiră la fotoliul prezidențial. În timp ce unii nu au ezitat să apară în public, făcând promisiuni pe ultima sută de metri, alții s-au limitat la mesaje scrie pe Facebook.

Candidatul Partidului Nistru, Renato Usatîi, care este primul în buletinul de vot, și-a făcut totalurile campaniei în fața Teatrului de Operă și Balet Maria Bieșu, acolo unde s-au adunat zeci de susținători. Usatîi a precizat că, în campania electorală, timp de o lună, a vizitat 27 de raioane și a participat la sute de întâlniri cu oamenii.

Vreau ceea ce vrea majoritatea cetățenilor – distrugerea sistemului mafiot. Eu candidez la alegerile prezidențiale, pentru că oamenii vor să distrugem acest sistem, iar eu îl voi distruge”, a spus Renato Usatîi.

 Ulterior, înarmați cu mături aceștia au mers la Preşedinţie.

De partea cealaltă, drept reacție, purtătoarea de cuvânt a candidatului independent, susținut de socialiști, a precizat că aceasta ar fi o lipsă de responsabilitate față de oameni, pe timp de pandemie. Iar candidatul sub numărul doi în buletinul de vot, Andrei Năstase, dis-de-dimineață, a publicat un filmuleț video pe pagina sa de Facebook, prin care a ținut să transmită un mesaj alegătorilor.

Între timp, în ultima zi de campanie acesta s-a aflat în teritoriu. Împreună cu membrii Platformei DA el a împărțit pliante electorale în sectorul Ciocana al capitalei, iar ulterior a mers la Măgdăcești.

În schimb, candidatul PLDM, Tudor Deliu, care este al treilea în buletinul de vot, a făcut totalurile campaniei la sediul partidului.

TUDOR DELIU, CANDIDAT PLDM: „Echipele mobile se află în teritoriu. Eu nu am fost la întâlnire cu alegătorii. Am avut niște activități la sediu ce se referă la unele totalizări ale campaniei electorale, fără ședințe, fără nimic. Am mai avut înâlniri cu unii care trebuie să asigure ieșirea la vot a unor cetățeni”.

De partea cealaltă, candidatul independent, susținut de socialiști, Igor Dodon, s-a limitat doar la un mesaj pe Facebook, adresat cetățenilor, în care i-a îndemnat pe oameni să se prezinte la secțiile de votare.

Destul cu certurile și conflictele de care am obosit cu toții. Să lăsăm în trecut divergențele, polemicile și dezbinările politice. Pentru ca țara să prospere, trebuie să construim![…] În această lună am reușit să ajung în toate raioanele țării. Am avut peste 240 de întrevederi în sute de orașe și sate[…]V-am spus despre cât de multe am făcut deja, dar și despre câte urmează să facem pentru ca Moldova să devină țara în care vrem să trăim![…]Dumneavoastră alegeți fie pacea și stabilitatea, fie conflictele și incertitudinea.

A mai scris Igor Dodon. Iar Violeta Ivanov, candidata Partidului Șor, a ținut să publice un filmuleț video pe pagina sa de Facebook, în care a lansat un apel de participare la vot a cetățenilor, la scrutinul de duminică.

În ultima zi de campanie electorală, candidata PAS, Maia Sandu, a organizat o conferință de presă din fața sediului Partidului. Aceasta a precizat că a ajuns în toate raioanele țării, organizând peste 300 de întruniri electorale. La fel, lidera PAS a ținut să precizeze că a primit semnale că ar fi puse la cale acțiuni de cumpărare a voturilor și încercări de fraudare a alegerilor.

Iar candidatul Partidului Unității Naționale a preferat să facă bilanțul campaniei electorale la Costuleni, raionul Ungheni, locul de baștină al lui Octavian Țîcu. Alături de membrii partidului, acesta a venit cu un mesaj adresat alegătorilor.

Ultima zi de campanie electorală a început pentru candidatul mișcării Unirea, Dorin Chirtoacă, cu depuneri de flori la bustul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici, cu ocazia împlinirii a 28 de ani de la moartea tragică a cântăreților.

Ulterior, Dorin Chirtoacă a susținut o conferință de presă. Candidatul a precizat că ceea ce se întâmplă în prezent în Republica Moldova poate fi comparat doar cu agresiunea armată din 1992.

Mâine și în ziua alegerilor agitaţia electorală este strict interzisă. În aceste zile nu este permisă nici apariţia candidaţilor la emisiuni televizate sau radiofonice.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!