/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Chirtoacă: „Pentru modul cum au fost organizate alegerile, Dodon, Chicu, Greceanîi și CEC in corpore trebuie să-și dea demisia”

missing
01 noiembrie 2020, ora 23:31

Candidatul Mișcării Politice Unirea, Dorin Chirtoacă, susține că pentru modul în care au fost organizate alegerile astăzi, premierul Ion Chicu, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, dar și întreaga componență a Comisiei Electorale Centrale trebuie să-și dea demisia. 

Acestea nu sunt alegeri. Este ultimul hal de degradare într-un stat când într-un asemenea mod cetățenii apar la secțiile de votare. Numai din acest motiv, Dodon, Chicu, Greceanîi, Voicu, dar și Țulea pentru votul din diaspora trebuie să-și dea demisia. Cineva trebuie să poarte răspunderea pentru modul de organizare a alegerilor – inclusiv in corpore Comisia Electorală Centrală”, a declarat Chirtoacă.

Candidatul s-a referit la numeroasele imagini foto și video care au apărut în spațiul public atât referitor la transportarea organizată a alegătorilor, la cazurile raportate de corupere a votanților, cât și la cozile interminabile în care au stat moldovenii la secțiile de votare de peste hotare.

Referindu-se la rezultatele preliminare, care arată că Chirtoacă a obținut cele mai puține voturi, candidatul spune că și-a îndeplinit misiunea.

În ceea ce privește turul doi de scrutin, Chirtoacă a dat de înțeles că îl va susține pe candidatul pro-european.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram