În primele două ore de la deschiderea secțiilor de votare, misiunea de monitorizare a Promo-LEX a depistat 64 de încălcări. Dintre acestea, 36 de incidente deja au fost prelucrate de echipa de analiză. Cele mai multe se referă la sigilarea necorespunzătoare a urnelor de vot, prezența materialelor publicitare în apropiere de secții și lipsa supravegherii video.

Multiple informații care parvin de la observatorii noștri cu referire la multiple cazuri în care vin automobile mici cu alegători din regiunea transnistreană, încă nu suntem la etapa în care putem să spunem că aceleași automobile vin de mai multe ori”, a menționat directorul de programe de la Promo-LEX, Pavel Postică.

Observatorii Promo-LEX au sesizat și un posibil caz de transportare organizată a alegătorilor în sudul țării. „La secția de votare 7/6 din Cahul, Văleni, la ora 08.40, la o distanță de cam 50 de metri de secția de votare, s-a oprit un microbuz din care au coborât vreo 15 alegători”, susține reprezentantul Promo-LEX.

Prezența materialelor de publicitate a fost depistată în cel puțin 6 cazuri, la o distanță mai aproape de 100 de metri. Este vorba despre secții din Cahul, Chișinău, Dondușeni, Edineț, Comrat, Florești.

Promo-LEX a depistat cinci cazuri de sigilare neconformă a urnelor de vot. Inclusiv două cazuri în diaspora – în Federația Rusă și România.

Avem un caz în care nu i s-a permis observatorului să intre în secție, în procesul de pregătire a secției. Incidentul a avut loc la Comrat”, a menționat Postică.

De asemenea, observatorii au depistat cel puțin 7 cazuri în care supravegherea video nu a avut loc sau a avut loc defectuos.

Misiunea de observare implică în procesul de monitorozare 608 observatori statici care sunt dislocați în 608 secții de votare din Republica Moldova. În diasporă sunt doar 52 de observatori care vor monitoriza procesul electoral.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!