/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Unii cetățeni au așteptări mari de la viitorul șef de stat. Alții consideră că schimbări nu se vor produce

01 noiembrie 2020, ora 22:15

Cei mai mulți oameni, care au venit, azi, la vot spun că au așteptări mari de la președintele care va fi ales. Alții consideră, însă, că mari schimbări oricum nu se vor produce. Chiar și așa, cu toții speră la un viitor mai bun și afirmă că, în țară, există o mulțime de probleme care trebuie soluționate de viitorul șef de stat. Unii ne-au spus și ce acțiuni ar trebui să întreprindă noul președinte, în opinia lor. Totodată, am întâlnit și votanți care au venit la urne, doar pentru a-și exercita datoria de cetățean, fără așteptări prea mari de la cel ce va fi ales.

Unii alegători au mărturisit că așteaptă o conexiune mai puternică între viitorul președinte și cetățeni.

„Să aibă grijă de popor, să fie cu fața spre noi, fiindcă numai am avut promisiuni până acum și nimic nu s-a rezolvat. – Și să servească intereselor cetățenilor din Republica Moldova și nu celor din afară”.

„Mai multă înțelegere față de oamenii simpli. Și să facă ceva pentru acești oameni, fiindcă noi vedem foarte puține”.

Și persoanele de vârsta a treia ne-au mărturisit că speră să se schimbe lucrurile în țară, după acest scrutin.

„Pensii mai mari. – Da, și nu numai pensii, dar și drumuri mai bune și viața mai ușoară. Cum n-ar fi, trebuie de rezolvat ceva, nu numai pentru “creslă” și buzunarul demnitarilor.

„Întotdeauna vrem un președinte să ne conducă, să avem o țară cu demnitate, cu dreptate și toată lumea să răsufle ușor”.

Întrebați care sunt cele mai stringente probleme din Republica Moldova, oamenii ne-au spus că s-au săturat de corupție și sărăcie.

„Corupția din sistemul judiciar, sărăcia și, probabil, un plan de guvernare, pentru că am auzit jos x sau y, dar nu planuri concrete”.

„Corupția cred că este pe primul loc. – Și încă câteva probleme? – Păi din asta decurg toate problemele, toate consecințele”.

„Mai multe locuri de muncă să fie oferite și mai mult tineretul să rămână acasă”.

„Cu siguranță – două extreme: tineretul și pensionarii. Care – tineretul pleacă, iar pensionarii, din păcate, se chinuie”.

Totuși, printre votanți sunt și dintre cei care nu au așteptări prea mari, fiind de părere că președintele nu le poate rezolva pe toate.

„– Ce așteptări aveți după alegerile prezidențiale? – Da nu prea am așteptări”.

„Nu știu ce să vă spun, da nu știu dacă o să fie ceva mai bun decât acum”.

Cetățenii cu drept de vot sunt așteptați la urne în cele 2143 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova și 139 – în străinătate.

REPORTERĂ: NICOLETA DODON

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram