Diego Maradona, legenda fotbalului argentinian, a fost operat cu succes pe creier, marţi seara, pentru îndepărtarea unui hematom subdural (cheag de sânge), la cinci zile după ce a sărbătorit împlinirea vârstei de 60 de ani, informează AFP şi Reuters.

„Hematomul a putut fi îndepărtat cu succes. Diego a suportat bine operaţia. S-a trezit şi totul decurge bine”, a anunţat doctorul Leopoldo Luque, chirurg în cadrul clinicii private din oraşul Olivos, la nord de Buenos Aires, în cursul unei conferinţe de presă, scrie Agerpres.

Maradona a fost transferat la clinica respectivă după o primă spitalizare, luni, în oraşul La Plata, aflat la 60 km sud de capitala Buenos Aires. Intervenţia chirurgicală de marţi a durat aproximativ două ore.

La aflarea veştii, grupuri de suporteri s-au adunat la porţile clinicii din Olivos, unde au desfăşurat bannere cu efigia idolului argentinian. Ei s-au bucurat şi au cântat la aflarea veştii că operaţia “Butoiaşului atomic” a decurs bine.

Căpitanul selecţionatei Argentinei care a cucerit titlul mondial în 1986 a fost transportat la clinica din Olivos după ce o tomografie a relevat prezenţa unui hematom subdural.

Doctorul Leopoldo Lupuq a subliniat, însă, că intevenţia la care a fost supus Maradona este una “de rutină” şi a reamintit că fosta preşedintă a Argentinei, Christina Kirchner, a fost supusă unei operaţi similare în cursul mandatului acesteia (2008-2015).

Fostul jucător al echipelor Napoli, FC Barcelona şi Boca Juniors a fost internat de mai multe ori în spital în ultimii ani, în principal din cauza stilului de viaţă extravagant pe care l-a dus. În ianuarie 2019, Maradona a ajuns la spital cu sângerări stomacale. El s-a simţit rău şi la Cupa Mondială din 2018, în Rusia, când a fost filmat leşinat în loja sa la meciul Argentina – Nigeria.

În 2004, Maradona a fost internat cu probleme cardiace şi respiratorii serioase, din cauza consumului de cocaină. Ulterior a urmat o cursă de dezintoxicare în Cuba şi Argentina, înaintea operaţiei de la stomac din 2005, care l-a ajutat să piardă din greutate. În 2007, s-a internat într-o clinică din Argentina pentru a depăşi problemele cu alcoolul.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!