/VIDEO/ Mai multe televiziuni americane au întrerupt mesajul în direct a lui Donald Trump. Care este motivul

06 noiembrie 2020, ora 10:40

Mai multe televiziuni americane au decis joi seară să întrerupă difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Donald Trump, considerând că acesta dezinformează populaţia, relatează AFP.

În timp ce numărarea voturilor continuă, Donald Trump tocmai a spus de la Casa Albă că va câştiga cu uşurinţă dacă voturile legale sunt numărate, dar că dacă sunt incluse voturile ilegale, democraţii pot încerca încerca să ne fure alegerile, scrie Agerpres.

Foarte repede, MSNBC a încetat să transmită în direct.

„Ei bine, iată-ne din nou în poziţia neobişnuită de a (trebui) nu numai să-l întrerupem pe preşedintele Statelor Unite, ci şi să îl corectăm pe preşedintele Statelor Unite”, a declarat prezentatorul Brian Williams.

Canalele NBC News şi ABC News au întrerupt, de asemenea, difuzarea conferinţei de presă, care în cele din urmă nu a fost una deoarece preşedintele a părăsit sala fără a prelua vreo întrebare.

CNN a decis să nu întrerupă microfonul preşedintelui Donald Trump. „Ce noapte tristă pentru Statele Unite ale Americii să-şi vadă preşedintele (…) acuzând în mod fals oamenii că au încercat să fure alegerile”, a concluzionat cunoscutul prezentator Jake Tapper.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram