/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Aproape toți candidații din primul tur au primit donații de la persoane fără venituri declarate. Doi dintre ei - sute de mii de lei

07 noiembrie 2020, ora 13:49

Aproape toți candidații din primul tur al alegerilor prezidențiale au primit donații de la persoane care, în ultimii ani, nu au avut venituri declarate la Serviciul Fiscal de Stat. Doi dintre candidații la prezidențiale au primit sute de mii de lei de la asemenea persoane. Astfel arată rapoartele prezentate de concurenții electorali la Comisia Electorală Centrală.

S-a constatat că unii dintre donatori (persoane fizice) ai concurenților electorali Usatîi, Năstase, Deliu, Dodon, Ivanov, Sandu și Țîcu, între anii 2017 și 2019, nu au avut nicio sursă de venit declarată la Serviciul Fiscal de Stat sau au avut venit mai mic decât suma donată”, a menționat membrul CEC Andrei Volentir la ședința Comisiei de astăzi.

În capul listei la acest capitol este candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov. Potrivit raportului prezentat la CEC, din cele 333 persoane fizice donatoare, 72 de oameni, care au oferit, în total, 434 mii de lei, nu au avut nicio sursă de venit declarată, iar alți 27 – un venit mai mic decât suma donată. Totodată, Ivanov a declarat în rapoartele prezentate donații de la 168 de pensionari și șomeri în sumă totală de 870 mii de lei. CEC a cerut Casei Naționale de Asigurări Sociale să verifice aceste informații.

O situație similară se înregistrează și în cazul candidatului independent Igor Dodon. Din cele 252 persoane fizice donatoare, 27 de donatori care au oferit, în total, peste 230 de mii de lei, nu au avut surse de venit declarate, iar zece au avut un venit mai mic decât suma oferită.

În cazul candidatului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, din cei 205 donatori (persoane fizice) din țară, cinci au făcut donații în sumă de 86 de mii de lei și nu au avut nicio sursă de venit declarată la Fisc, iar opt donatori au avut venituri mai mici decât suma donată.

Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu: Din cele 197 persoane fizice donatoare, zece oameni, care au donat, în total, 11 mii de lei, nu au înregistrat venituri declarate, iar o persoană a donat o sumă mai mare decât venitul.

Concurentul înaintat de Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase: Din cei 28 de persoane fizice donatoare, trei persoane care au donat în total 16 mii de lei nu au avut nicio sursă de venit declarată.

Candidatul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu: Din cele 11 persoane fizice donatoare, o persoană ce a donat peste 6500 de lei nu avea venituri înregistrate, iar trei donatori – sume donate mai mari decât venitul.

Candidatul Partidului Liberal Democrat, Tudor Deliu: Din 13 persoane fizice donatoare, un donator care i-a oferit 300 de lei nu a avut niciun venit declarat.

Amintim că persoanele fizice pot dona concurenților electorali până la șase salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv. Pentru cetățenii cu venituri de peste hotare suma este de până la trei salarii. Cetățenii cu funcții de demnitate publică, funcționarii publici – nu mai mult de 10% din venitul acestora, nedepășind 6 salarii medii lunare pe economie.

Salariul mediu stabilit de Guvern pentru anul 2020 este de 7953 de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram