/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/VIDEO/ Cum explică candidații din primul tur faptul că au primit donații de la persoane fără venituri declarate

07 noiembrie 2020, ora 20:17

Candidata Partidului Șor la alegerile prezidențiale, Violeta Ivanov, a primit cele mai multe donații de la persoane fizice, dar care însă nu au raportat venituri la fisc. În mare parte, este vorba de pensionari sau șomeri, care au virat pe conturile ei peste 850 de mii de lei. Este constatarea unui membru al Comisiei Electorale Centrale, după ce au fost verificate rapoartele financiare ale celor opt concurenți electorali. Astfel de cazuri, doar că într-un număr mai mic, au fost înregistrate și în cazul altor concurenți, cu excepția lui Dorin Chirtoacă, deoarece nu a avut donații. Pe marginea acestui caz, organul electoral a cerut informații de la Casa Națională de Asigurări Sociale.

Peste 160 de pensionari și șomeri au făcut donații în favoarea Violetei Ivanov. Potrivit rapoartelor financiare prezentate la Comisia Electorală Centrală, aceste persoane au donat, în total, peste 870 de mii de lei în susținerea candidatei Partidului Șor.

ANDREI VOLENTIR, MEMBRU CEC: „Astfel, în scopul unei verificări operative a acestor donații, Comisia a solicitat informații de la Casa Națională de Asigurări Sociale.”

Purtătoarea de cuvânt a partidului nu a fost de găsit la telefon pentru a comenta aceste informații. În cazul lui Igor Dodon, din cei peste 250 de donatori, 27 nu au avut nicio sursă de venit oficială.

ANDREI VOLENTIR, MEMBRU CEC: „27 de donatori care au donat în sumă totală 231 mii 150 lei nu avut nicio sursă de venit declarată la Serviciul Fiscal, iar zece donatori au avut un venit declarat mai mic decât suma donată. Suma totală cifrându-se la 54 de mii 259 lei 31 bani.”

Într-o reacție pentru TV8, Ludmila Muntean, purtătoarea de cuvânt a lui Igor Dodon a precizat că staful electoral nu deține informații despre datele private ale celor care fac donatii, dar mizează pe onestitatea și pe motivația sinceră a donatorilor. Din cele aproape 200 de persoane fizice, domiciliate în țară, care au donat pentru Maia Sandu, 10 nu au raportat venituri la Serviciul Fiscal. Pentru tv8, PAS a declarat că CEC transmite informația la FISC și FISC-ul verifică conform declarației de venit din 2019. Acest lucru nu exclude că aceștia au venituri în 2020. În plus, în medie, acești donatori au contribuit cu 1.000 lei. Între timp, concurentul electoral Renato Usatîi a primit donații de la 205 persoane fizice din țară. Cinci dintre aceștia nu au raportate surse de venit la fisc.

ANDREI VOLENTIR, MEMBRU CEC: „5 donatori care au făcut donații în sumă totală de 86 mii lei, nu au avut nicio sursă de venit declarată la Serviciul Fiscal de Stat. Iar 8 donatori au avut un venit declarat mai mic decât suma donată în mărime totală de 70 de mii 376 de lei 29 bani.”

Contactat de TV8, Renato Usatîi a precizat că trebuie să se documenteze pe marginea acestor constatări, iar mai apoi va veni cu o reacție. Conform normelor legale, persoanele fizice pot dona în favoarea unui candidat o sumă ce nu depășește șase salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram