Austria intenţionează să permită instanţelor să-i închidă pe cei condamnaţi pentru infracţiuni legate de terorism atât timp cât sunt consideraţi o ameninţare, a declarat miercuri guvernul, relatează Reuters și mediafax.ro.

Acţiunea a venit după ce săptămâna trecută la Viena, un jihadist care fusese eliberat devreme din închisoare a ucis patru persoane, apoi fiind împuşcat de poliţişti. Tânărul în vârstă de 20 de ani fusese condamnat la 22 de luni pentru încercarea de a se alătura Statului Islamic în Siria.

„Dacă un criminal bolnav mintal poate fi închis pe viaţă pentru că este o ameninţare, atunci un terorist care prezintă o ameninţare poate fi închis pe viaţă”, a declarat cancelarul conservator Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă despre un pachet de măsuri antiteroriste.

Kurz a spus că aceasta ar putea deveni o opţiune pentru instanţe atunci când îi condamnă pe cei vinovaţi pentru crime jihadiste. Pentru cei care şi-au ispăşit deja pedeapsa, Austria ar planifica o monitorizare mai sistematică prin etichetare electronică.

Austria are un număr relativ mare de oameni care s-au alăturat statului islamic din Siria sau Irak sau au încercat să facă acest lucru. Kurz a spus că numărul „luptătorilor terorişti străini” în Austria depăşeşte 150, dintre care unii se află în închisoare. Iar peste 100 nu s-au întors încă în Austria, a adăugat el.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!