Ambițioși și plini de speranță, peste 200 de tineri din întreaga țară au dat start unei campanii cu genericul „Plus Un Tânăr Votează”. Au ieșit în stradă, în toate orașele din Moldova, cu pancarte pe care au scris mesaje motivaționale. Totul, cu intenția de a-i încuraja pe tinerii din țară și de peste hotare să participe la cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial, din 15 noiembrie.

După ce au văzut rezultatele alegerilor din primul tur, dar și prezența la vot a doar 7 la sută din tineri, mai mulți membri ai Consiliilor locale de Tineret din întreaga țară au decis să iasă în stradă și să le reamintească semenilor lor despre importanța prezentării la urne, în ziua scrutinului.

INA BOTNARU, INIȚIATOARE CAMPANIE: Este prima campanie pe care am organizat-o cu această tematică. Noi credem că putem să o dezvoltăm în continuare, nu doar la alegerile prezidențiale, ci chiar și la alegerile locale, parlamentare. Este o inițiativă foarte bună și credem că vom avea un impact în întreaga țară și în diasporă.”

IRINA TIZU, INIȚIATOARE CAMPANIE: Am reușit să găsim acești tineri cu ajutorul rețelei naționale a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova, o organizație formată din consilii de tineret din fiecare localitate din țară, astfel încât, ușor, am avut acces către ei, le-am propus ideea, iar aceștia au fost foarte entuziasmați.”

Inițiatorii acțiunii ne-au spus că organizează astfel de evenimente, deoarece au rămas acasă să studieze și să-și facă o carieră și doar de ei depinde viitorul țării în care vor trăi. Organizatorii mai spun că intenționează ca, pe parcursul acestei săptămâni, să facă tot ce pot, pentru a determina cât mai mulți tineri să iasă, duminică, la vot.

ANDREI ROMAN, VICEPREȘEDINTE CONSILIUL LOCAL DE TINERET BOTANICA: Prin diferite evenimente, flashmob-uri, video scurte realizate despre această campanie în care tinerii din diferite consilii locale se vor implica și vor îndemna alți tineri să iasă la vot.”

Pe de altă parte, părerile tinerilor sunt împărțite. Unii nu se lasă convinși de nicio campanie de informare să iasă la vot.

„Ați fost duminică la vot? – NU. – De ce?-  Nu am avut pe cine să votez. – De ce? – Pentru că nu consider că vreo unul din candidați merită să fie votați.”

„Eu cred că ei nu cred în viitor, dacă votează pe cineva și gata. – Da pe dumneavoastră ce vă motivează să mergeți la vot? – Eu vreau să rămân aici și să ajut părinții, iată ce mă motivează, unicul lucru că părinții sunt aici și gata.”

Alți tineri spun, însă, că au votat în primul tur de scrutin și vor face tot posibilul să meargă la urne și pe 15 noiembrie.

„Eu lucrez la Ciocana și stau la Buiucani și mi-a fost complicat să ajung să votez, dar oricum am făcut această treabă.”

Unii experți în politologie sunt de părere că tinerii nu se duc la vot, pentru că deja au decis că vor merge peste hotare sau din neîncredere față de conducere. Pe de altă parte, mulți dintre ei așa și nu au înțeles care este importanța fiecărui vot.

AURELIA PERU-BĂLAN, DOCTOR HABILITAT ÎN ȘTIINȚE POLITICE: Eu cred că este rezultatul direct al unor politici greșite, promovate de către autorități față de tineri. Eu cred că este vorba de lipsa încrederii tineretului față de instituțiile statului. Atâta timp tineretul nu va fi atras de competiția politică și electorală în primul rând.”

Potrivit datelor oferite de Comisia Electorală Centrală, în primul tur de scrutin au participat la vot puțin peste 70 de mii din tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 ani, pe când anul trecut, la alegerile parlamentare, s-au mobilizat mai mult de 90 de mii de tineri.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!