Partidul Liberal Democrat din Moldova a transmis un mesaj de felicitare pentru Maia Sandu, după victoria obținută în turul II al alegerilor prezidențiale. 

„PLDM aduce sincere felicitări Doamnei Maia Sandu, Președintelui ales al Republicii Moldova, cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale și îi dorește să reușească să își îndeplinească promisiunile electorale, așa cum așteaptă de la Dumneaei toți cei ce au susținut-o în alegeri”, se arată în mesajul formațiunii politice.

Vedeți mai jos mesajul integral al PLDM:

Partidul Liberal Democrat din Moldova aduce mulțumiri cetățenilor Republicii Moldova, care, grație votului acordat în turul doi al alegerilor prezidențiale din data de 15 noiembrie 2020, au făcut posibilă victoria candidatului pro-european Maia Sandu.

Mobilizarea fără precedent a electoratului pro-european scrie o nouă filă în istoria Republicii Moldova și oferă o importantă șansă de viitor țării noastre.

De asemenea, PLDM aduce sincere felicitări Doamnei Maia Sandu, Președintelui ales al Republicii Moldova, cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale și îi dorește să reușească să își îndeplinească promisiunile electorale, așa cum așteaptă de la Dumneaei toți cei ce au susținut-o în alegeri.

PLDM califică victoria Doamnei Maia Sandu drept un pas important în procesul de democratizare a țării. Însă, urmează de făcut și alți pași la fel de importanți, pentru a valorifica la maximum oportunitățile apărute în urma acestor alegeri. Rezultatele scrutinului din 15 noiembrie demonstrează fără echivoc că opțiunea cetățenilor Republicii Moldova este pro-europeană.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!