/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/FOTO/ Două persoane și-au pierdut viața în incendii în stânga Nistrului. Unul dintre decedați avea 90 de ani

18 noiembrie 2020, ora 15:27

Două persoane au decedat în urma au două incendii care au avut loc în stânga Nistrului, în satul Frunze, raionul Slobozia și orașul Tiraspol, pe 18 noiembrie. Este vorba despre o vârstnică de 90 de ani și un bărbat de 61 de ani. 

Pompierii spun că despre cel dintâi incendiu au fost alertați în jurul orei 07:44 de către săteni. Văzând că iese fum din casa în care locuiește vârstnica, vecinii au anunțat rudele și au încercat însăși să stingă focul. Din cauza fumului dens, sătenii nu au putut intra locuință.

Foto: MVD

Ajunși la fața locului, pompierii s-au dovedit a fi nevoiți să folosească echipamentele speciale. Ulterior, în una dintre camere, aceștia au găsit-o pe proprietara casei fără suflare. S-a dovedit că vârstnica de 90 de ani trăia de una singură. Totuși, de ea aveau grijă rudele. Recent vârstnica a fost vizitată de către acestea și asistenta medicală.

Patul în care dormea pensionara a fost făcut scrum. Deocamdată nu se cunoaște cauza incendiului. Casa era încălzită cu un cazan pe gaz. În urma expertizei, s-a stabilit că acesta nu era defect.

Un alt incendiu care a luat viața unei persoane a avut loc pe strada Bender din orașul Tiraspol. O casă de locuit a luat foc. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri. Proprietarul casei a fost găsit fără suflare în propria cameră. Pompierii spun că acesta a decedat, după ce s-a intoxicat cu gaze.

Pompierii spun că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui aparat electric defect. Toate circumstanțele producerii incidentelor se stabilesc de specialiști.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram