Fermierii care cresc bovine, ovine și caprine vor beneficia de un suport financiar direct din partea statului pentru fiecare cap de animal. Executivul a aprobat, miercuri, 18 noiembrie, Regulamentul privind acordarea plăților directe per cap de animal, cu scopul de a ameliora diminuarea continuă a efectivelor de animale, a costurilor mari de întreținere, precum și a condițiilor dificile de activitate a fermierilor deținători de animale.

Regulamentul vine în sprijinul crescătorilor de animale și stabilește mărimea plăților pentru fiecare cap de animal, în funcție de specie și categorie.

Deținătorii de bovine de rasă specializată vor primi câte 7000 lei per cap de animal, deținătorii de ovine de rasă specializată sau de caprine – câte 500 lei/per cap. În cazul animalelor de rasă pură, valoarea plății directe va crește cu 50%. În acest scop, vor fi alocate cca 62 de milioane de lei din Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. Ministrul Ion Perju a menționat că plățile de subvenționare mai prevăd și alte direcții menite să dezvolte zootehnia. 

În cadrul ședinței, prim-ministrul s-a interesat despre starea actuală a exporturilor de cereale. În context, Ion Perju a raportat că în prezent se atestă un nivel scăzut de exporturi ale grâului și floarea-soarelui, întrucât nu este rentabil deoarece prețurile pe piața externă sunt similare cu cele de pe piața locală.

Totodată, actualmente, sunt deja peste 300 mii de hectare semănate cu culturi de toamnă. Agricultorii spun că această toamnă este benefică pentru sectorul agricol, umiditatea în sol fiind de 70 de cm. Specialiștii se așteaptă ca până la sfârșitul anului să fie semănată tot aceeași suprafață ca în anul precedent. În același timp, ministrul a informat că producătorii agricoli nu întâmpină probleme la exportul fructelor și strugurilor.

În final, prim-ministrul a solicitat MADRM să avanseze în revizuirea Regulamentului de subvenționare a agriculturii pentru anul 2021. În buget sunt prevăzute peste 1 miliard de lei la acest capitol. „Anul viitor trebuie să fim mai eficienți în repartizarea acestor bani, astfel încât fiecare ban cheltuit să urmărească obiectivul de eficientizare a agriculturii. Este necesar să fie respectat asolamentul, să fie utilizate îngrășămintele organice ceea ce ar fi un suport suplimentar pentru sectorul zootehnic”, a spus Ion Chicu.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!