Odată cu pandemia, în țara noastră a crescut brusc și numărul copiilor născuți prematur. Medicii spun că viitoarele mame se adresează prea târziu la specialiști de frica să nu se infecteze. Din această cauză, unii copii se nasc în stare foarte gravă. Totuși, după un tratament adecvat și săptămâni la rând petrecute în secția reanimare, copiii primesc o șansă la viață, iar care fiecare gram adăugat în greutate este o adevărată victorie.

„O săptămână sau două treceau ca un an. Foarte greu și foarte mult. Vreau să-l văd mare, sănătos, să-mi fie de sprijin, de ajutor”.

Despre Ștefan se spune că este un miracol viu și asta pentru că, la naștere, micuțul cântărea mai puțin de un kilogram. Mariana, mama lui, își amintește cum boțul de om îi încăpea într-o singură palmă.

MARIANA PASAT, MAMA UNUI COPIL NĂSCUT PREMATUR: „Aveam mai mult timp, până în decembrie. Nu eram pregătită că în octombrie va apărea minunea, așa degrabă”.

De atunci, băiatul a stat de două ori în reanimare, iar acum trebuie să-l țină deja cu ambele mâini, pentru că, în sfârșit, a adăugat în greutate.

MARIANA PASAT, MAMA UNUI COPIL NĂSCUT PREMATUR: „El se mângâie cu mine, îmi simte toate emoțiile. Eu pe ale lui și el pe ale mele”.

Și Alexandru, încă de mic, este un adevărat luptător. Când s-a născut avea puțin peste două kilograme, ceea ce a speriat-o mult pe mama sa.

ELENA HARJEVSCHI, MAMA UNUI COPIL NĂSCUT PREMATUR: „Suntem mămicile moderne, citim internetul, și acolo multe și de toate erau scrise, ce se poate întâmpla. Dar aici când am venit, medicul a zis că totul va fi bine”.

Băiatul e deja al treilea copil în familie, iar femeia spune că acesta nu se deosebește prin nimic de ceilalți și deja îi observă unele trăsături de caracter.

ELENA HARJEVSCHI, MAMA UNUI COPIL NĂSCUT PREMATUR: „E un actor cu literă mare. Când îl pun în pătuc, parcă nu e unde trebuie, când îl iau în brațe, îi trece frica și îi trece plânsul”.

Totuși, principala bătălie pentru viață, are loc cu două etaje mai jos, în secția de reanimare pentru prematuri, acolo unde copiii, plasați în boxe speciale, petrec în unele cazuri săptămâni la rând. Deseori, mamele lor veghează aici zi și noapte, în pofida faptului că pe loc este mult personal medical.

CRISTINA BOȘCĂNEAN, NEONATOLOG: „Este foarte dificil pentru că 24 de ore noi ne dedicăm trup și suflet la acești copii. Faci absolut tot din fugă, ai băut repejor un ceai, fiindcă ei niciodată nu rămân nesupravegheați”.

Deși așteaptă cu sufletul la gură ziua externării din spital, totuși astăzi, de Ziua Prematurilor, mamele au motiv de sărbătoare. Acestea au primit în dar seturi de îngrijire pentru copii, jucării, dar și haine de mărimi mici, care nu se vând în magazine. Acestea au fost confecționate din materiale naturale de către trei meșterițe.

LUCIA, MEȘTERIȚĂ: „Aceste tentacule le facem special așa, ca să îi amintească de cordonul ombilical. Se ține de ele și nu de firele din jur”.

Una dintre meșterițe ne-a zis că a decis să croșeteze plapume pentru prematuri, pentru că ceva timp în urmă a stat aici și cu fiica ei.

OLGA, MEȘTERIȚĂ: „Acum, fetița a crescut, trăiește la Moscova, lucrează ca însoțitoare de bord. Dar a pornit de aici. Este foarte sensibil totul”.

Iar una dintre mămicile internate a pictat toată noaptea, după ce a aflat că azi e Ziua Prematurilor.

ELENA HARJEVSCHI, MAMA UNUI COPIL NĂSCUT PREMATUR: „Trei ore azi noaptea. – Dar ce v-a motivat? Care a fost inspirația? -Grija, stima, dragostea personalului medical față de copiii noștri”.

Sărbătoarea din acest an este însă mult mai modestă, întrucât rudele nu au acces în secție din cauza pandemiei. Mai mult, medicii spun că, din primăvară, a crescut numărul de prematuri născuți.

DORINA ROTARU, ȘEFA SERVICIULUI NEONATAL PEDIATRIC: „Eu cred că asta e legat de sănătatea precară a mamelor, că ele nu se adresează la timp din cauza pandemiei, poate le e frică să se infecteze, plus mai au și boli cronice”.

De la începutul anului, la Spitalul nr 1 din Capitală s-au născut prematur 249 de copii, iar mortalitatea în rândul acestora s-a redus cu 20 la sută. Pe plan mondial, fiecare al zecelea copil născut este considerat prematur.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Oleg Cozlov

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!