/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Adio, Vlad Ciobanu. Oameni de cultură, prieteni și rude s-au adunat pentru a-și lua rămas bun de la îndrăgitul actor

25 noiembrie 2020, ora 20:40

Doliu în lumea teatrului. Pierderea irecuperabilă a unui mare artist și durerea fără margini, a adunat oameni de cultură, colegi, prieteni, rude și admiratori, pentru a-și lua rămas bun de la îndrăgitul actor Vlad Ciobanu. A fost condus pe ultimul său drum pământesc, tot de acolo de unde a pornit în viața de creație. Teatrul Luceafărul a fost inundat, azi, de vocea artistului și de foarte multă lume, care îl va purta de acum încolo… în inimă.

Îi este peste puteri să vorbească despre Vlad la trecut și abia de își stăpânește lacrimile, care o înăbușă de mai multe luni. Este o durere despre care se spune că nu o dorești nici puiului de șarpe – durerea de mamă, care și-a pierdut copilul.

MAMA ACTORULUI: Un copil extraordinar, foarte bun la inimă, foarte cuminte. Un copil care nu avea asemănare, ascultător, răbdător, muncitor.”

În holul Teatrului Luceafărul au curs, astăzi, lacrimi de tristețe, lacrimi de adio pentru un om care a ars în scenă.

VERA MEREUȚĂ, ACTRIȚĂ:Și ca actor, și ca regizor, și ca pedagog, și ca părinte a rămas de neînlocuit.”

Elevii lui Vlad Ciobanu sunt mândri că l-au cunoscut și spun că felul lui de a fi le va servi drept exemplu în viață.

NICU ȚURCANU, ACTOR:Chiar era un titan al frumosului, al valorosului și asta ne-a predestinat și nouă ca să facem mai departe, să lăsăm o urmă frumoasă.”

Actorul Vlad Ciobanu s-a stins din viaţă, la vârsta de 53 de ani. El a devenit renumit pentru rolul lui Mihai Eminescu, în filmul „Luceafărul”, în regia marelui Emil Loteanu. Vlad Ciobanu a jucat multe roluri în teatru, a montat spectacole în calitate de regizor, a fost pedagog pentru viitori actori şi regizori, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

De asemenea, a fost director general al Centrului Național de Educație prin Artă. Vlad Ciobanu a decedat la un spital din Iași, după ce s-a infectat cu virusul Covid-19, în secția în care era internat din cauza unei boli incurabile, de care suferea de mai mult timp.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram