/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa, prognoză sumbră și acord NATO privind sistemele antiaeriene pentru Ucraina

/VIDEO/ Poliția a inițiat circa 90 de proceduri contravenționale pentru cei care nu poartă mască

missing
26 noiembrie 2020, ora 20:45

Record absolut de cazuri noi de COVID-19 în Republica Moldova. Aproape 1700 de infectări au fost depistate după procesarea a peste 3500 de teste primare, ceea ce înseamnă că fiecare a doua persoană testată a primit rezultat pozitiv. Și de această dată, capitala este lider la numărul de îmbolnăviri, cu 629 de cazuri înregistrate. Între timp, în cele câteva zile de când purtarea măștii a devenit obligatorie peste tot în Chișinău, poliția capitalei a întocmit peste 90 de contravenții.

Indignați de aceste amenzi, unii oameni își varsă amarul pe rețelele sociale, unde-și descriu experiențele cu poliția. Însă, nu toți sunt speriați că riscă sancțiuni pentru nerespectarea acestei măsuri antiCovid și ies în stradă sau în parcuri cu fețele neacoperite.

Nici nu am reușit să punem masca, că inspectorul de poliție a venit la noi cu aparatul foto. Chiar și după ce am pus masca pe față, aceasta ne făcea poze și ne-a aplicat nu o amendă, dar o avertizare de 50 lei.

În situația acestui bărbat s-au pomenit zeci de persoane. Din spusele poliției capitalei, în cele câteva zile de când purtarea măștilor de protecție a devenit obligatorie și în spațiile publice, în jur de 90 de persoane au ajuns în vizorul oamenilor legii.

NATALIA STATI, PURTĂTOARE DE CUVÂNT, POLIȚIA CAPITALEI: „În această perioadă, de când a devenit obligatorie purtarea măștii, au fost inițiate circa 90 de proceduri contravenționale. Angajații poliției stabilesc toate circumstanțele, iar persoanele ulterior vor fi trase la răspundere, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau/și combatere a bolilor epidimiologice.”

Pe lângă această încălcare, în alte peste 50 de cazuri, au fost aplicate amenzi pentru cei care se aflau în grupuri mai mari de trei persoane sau persoane care erau trecute de 63 de ani. Alte 70 de abateri au fost depistate în zonele de agrement, arată datele Inspectoratului General de Poliție. Între timp, deși riscă amenzi, pe străzi poți găsi cu ușurință trecători care nu poartă maști.

„Eu vorbesc, dar nu mă aude. Eu o port și e nouă.”

„Numai ce am vorbit cu ea, era la mine și nu am dat-o jos.”

„O port, o port.”

„Numai ce am ieșit din trolebuz și am uitat. „Dar știți că e necesar să o purtați în spații deschise?” Da, da.”

Din spusele poliției, zilnic în capitală, angajații patrulează pe străzile unde este un flux mai mare de persoane. Aceștia se axează mai mult pe informarea și preîntâmpinarea cetățenilor cu privire la purtarea măștii în spațiile deschise. Decizia cu privire la purtarea măștii de protecție în spațiile publice deschise a fost aprobată pe 20 noiembrie de Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău, iar amenzile au fost micșorate, pornind de la 50 de lei până la cinci mii de lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, cel mult 35 de mii de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram