/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Documentele de care vor avea nevoie cetățenii români pentru a vota la alegerile de peste Prut

missing
27 noiembrie 2020, ora 15:23

Alegerile pentru Camera Deputaților și Senatul Parlamentului României se vor desfășura timp de două zile, pe 5 și 6 decembrie 2020, pentru a oferi pentru a asigura protecția cetățenilor în condițiile pandemiei de COVID-19. De asemenea, alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate vor vota în cadrul alegerilor parlamentare pentru senatorii și deputații circumscripției electorale pentru cetățenii din afara țarii. Despre aceasta a declarat  ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, în cadrul unei conferințe de presă.

Astfel, circumscripția electorală pentru cetățenii români din afara țării este reprezentată de 4 deputați și 2 senatori.

„Subliniem, încă o dată, că pentru evitarea aglomerației și pentru a asigura protecția cetățenilor în condițiile pandemiei de COVID-19, procesul de votare se desfășoară pe parcursul a două zile – pe 5 și 6 decembrie 2020, în intervalul orar 07:00 – 21:00”, a menționat ambasadorul în timpul conferințeă de presă.

Mai mult, acesta le recomandă alegătorilor care se prezintă la urne să poarte măști, să își dezinfecteze mâinile la intrarea în localul de vot. Recomandăm ca alegătorii să păstreze o distanță fizică de minimum 1 metru față de ceilalți participanți la procesul electoral în timp ce se află în interiorul secției de votare.

Vă prezentăm mai jos toate documetele de care aveți nevoie pentru a putea vota.

a) Dacă aveți domiciliul în străinătate, puteți vota la orice secție organizată în străinătate în baza următoarelor acte de identitate:
1. pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu;
2. pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu;
3. pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Dacă aveți reședința în străinătate, puteți vota la orice secție organizată în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

1. cartea de identitate;
2. cartea electronică de identitate;
3. cartea de identitate provizorie;
4. buletinul de identitate;
5. pașaportul diplomatic;
6. pașaportul diplomatic electronic;
7. pașaportul de serviciu;
8. pașaportul de serviciu electronic;
9. pașaportul simplu;
10. pașaportul simplu electronic;
11. pașaportul simplu temporar.

Actul de identitate trebuie însoțit de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reședinței. Lista documentelor care atestă reședința în străinătate a fost stabilită printr-un ordin al ministrului afacerilor externe și poate fi consultată pe site-ul MAE.

Dacă am actul de identitate expirat:

În mod excepțional, ținând cont de restricțiile impuse în multe state din cauza pandemiei de COVID-19, Biroul Electoral Central a decis că, la alegerile parlamentare din acest an, cetățenii români cu actele de identitate menționate mai sus și care au expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020 își pot exercita dreptul de vot.

Totodată, pentru facilitarea procesului electoral în contextul alegerilor parlamentare din 5 și 6 decembrie 2020, Ambasada României vine în sprijinul cetățenilor români ale căror pașapoarte au fost trimise deja la misiune și comunică că va asigura eliberarea acestora zilnic, în intervalul orar 13:00-16:00, inclusiv în zilele de sărbătoare legală, după următorul program:

• În 30 noiembrie și 1 decembrie 2020, în intervalul orar 08:00-12:00; 13:00-16:00, chiar dacă sunt zile libere cu ocazia Zilei Naționale a României. Nu este necesară programarea prealabilă.

• În perioada 2-4 decembrie 2020 în intervalul orar 08:00-12:00; 13:00-16:00.
Nu este necesară programarea prealabilă.

Accesul în sediul Secției consulare se realizează cu respectarea strictă a măsurilor sanitar-epidemiologice în context COVID-19.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram