În Liverpool, aproape toată populaţia a fost testată pentru COVID-19. În patru săptămâni, incidenţa a scăzut la sub 100 de cazuri la suta de mii de locuitori, scrie Digi24.ro.

Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 a scăzut semnificativ în Liverpool, după ce autorităţile au testat aproape toată populaţia 400.00 de oameni din aproape 500.000 au fost testați pentru coronavirus, iar rezultatele se văd.

În prezent, incidenţa este de sub o sută de cazuri la suta de mii de locuitori, faţă de peste şapte sute de cazuri, cât era acum 3-4 săptămâni.

Medicul Radu Angelescu lucrează într-un spital din Liverpool şi spune că şi numărul bolnavilor cu COVID-19 internaţi este mai mic.

„La momentul respectiv aveam undeva la 500 de pacienţi. Acum, sunt undeva…cred că sub 200. (…) Toată lumea care voia să meargă să se testeze, indiferent că avea simptome sau nu, a mers şi s-a testat. Şi astfel s-au identificat peste o mie de persoane care nu aveau absolut niciun simptom, dar care puteau să transmită mai departe virusul”, spune Radu Angelescu, medic român din Liverpool.

În Marea Britanie au fost efectuate 44.812.139 teste pentru depistarea COVID-19.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!