Scandalul de rasism în care este implicat arbitrul român Sebastian Colțescu trece de granițele sportului și ia amploare diplomatică, determinând reacții la nivel politic, inclusiv din partea unor politicieni de top.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reacţionat marți seara pe Twitter după ce arbitrul român Sebastian Colţescu a fost acuzat de rasism la meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir din grupa H a UEFA Champions League.

Și ministrul de externe din Turcia, dar și miniștrii sporturilor din Turcia și Franța – unde funcția este deținută de o fostă sportivă din România – au condamnat astfel de comportamente.

Meciul dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir a fost întrerupt în min. 16, la scorul de 0-0, din cauza unor remarci rasiste din partea celui de-al patrulea oficial, românul Sebastian Colţescu, care s-ar fi referit la antrenorul secund al formației turce, fostul atacant camerunez Pierre Achille Webo, folosind cuvintele „tipul ăla negru”.

„Condamn cu tărie remarcile rasiste făcute împotriva lui Pierre Webo, unul din membrii staff-ului tehnic al echipei Başakşehir, şi cred că UEFA va face demersurile necesare. Suntem necondiţionat împotriva rasismului şi discriminării în sport şi în toate domeniile vieţii. #Nurasismului”, a scris preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pe Twitter.

Ministrul turc al Tineretului și Sportului, Mehmet Muharrem Kasapoglu, fusese cel care postase primul un mesaj pe Twitter, la scurt timp după ce arbitrul de rezervă al meciului PSG – Istanbul BB, Sebastian Colţescu, a fost acuzat de rasism. „Rasismul este o crimă împotriva umanităţii! Suntem alături de reprezentanta noastră, Başakşehir”, a scris el.

Ministrul de externe al Turciei a salutat şi el, tot pe Twitter, „atitudinea onorabilă” a echipei Başakşehir, care a părăsit terenul după incidentul rasist. „Nu rasismului!”, a adăugat Mevlut Cavusoglu.

La rândul lor, cele trei cluburi mari din Turcia, Galatasaray, Fenerbahce şi Beşiktaş, și-au exprimat solidaritatea și au transmis pe Twitter că sunt împotriva rasismului şi că îl susţin pe camerunezul Webo, antrenorul secund al campioanei Turciei, victima abuzului rasist.

Și ministra delegată a sporturilor din Franța, fosta înotătoare română Roxana Mărăcineanu, a reacționat și ea pe Twitter, marți seara, exprimându-și aprecierea pentru gestul fotbaliștilor turci și francezi, care au ales să părăsească terenul în fața unei atitudini ce reflectă „un rasism ordinar”.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!