Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că ‘ţări rezonabile’ din Uniunea Europeană au zădărnicit eforturile depuse contra Turciei la Consiliul European încheiat vineri, şi că, la viitorul summit din martie, liderii statelor membre nu ar trebui să ia măsuri care să dăuneze Ankarei, transmit Reuters şi Agerpres.ro.

”Trebuie să ne fie recunoscute drepturile. Există acum multe drepturi pe care statele membre UE trebuie să le acorde Turciei”, a spus Erdogan, după ce a participat la tradiţionala rugăciune săptămânală a musulmanilor.

În luna octombrie, mai multe state membre ale Uniunii Europene, printre care Germania, s-au opus adoptării unor sancţiuni cerute mai ales de Franţa, Grecia şi Cipru împotriva Ankarei.

Turcia şi Grecia, membre ale NATO, au un diferend major legat de jurisdicţia maritimă şi de drepturile de explorare în Mediterana Orientală din cauza opiniilor divergente privind limitele platoului continental.

Ankara a provocat iritarea Greciei în luna august atunci când a trimis în zona disputată nava de studii seismice Oruç Reis. În septembrie, Turcia a retras nava din zona disputată pentru a permite eforturile diplomatice, dar ulterior a retrimis-o, ceea ce a provocat reacţia dură a Greciei, a Franţei şi a Germaniei. La finalul lunii noiembrie, Turcia a anunţat retragerea navei Oruç Reis în portul Antalya.

Pe de altă parte, şeful statului turc a afirmat că sancţiunile americane împotriva ţării sale în legătură cu achiziţionarea sistemului de apărare aeriană rusesc S-400 ar însemna o ”lipsă de respect”.

”În timpul administraţiei Obama, precum şi sub cea a lui Trump, era o mândrie să ai un membru al NATO precum Turcia. A supune Turcia unor sancţiuni ar fi o lipsă de respect din partea SUA la adresa aliatului său foarte important din interiorul NATO”, a subliniat Recep Tayyip Erdogan, într-un interviu acordat la bordul avionului care îl aducea în ţară după o vizită în Azerbaidjan.

Achiziţionarea sistemului rusesc S-400 de Ankara a tensionat relaţiile acesteia cu SUA în ultimii ani. Washingtonul susţine că aceste rachete sunt incompatibile cu sistemele de apărare al NATO. Măsuri punitive de natură economică sunt înscrise într-o lege adoptată de Congresul american în 2017.

Media americane, printre care cotidianul The Washington Post, au relatat joi că administraţia americană ar urma să anunţe sancţiuni contra Ankarei în următoarele zile.

”Nu ştiu în ce direcţie vor merge lucrurile înainte ca domnul Trump să părăsească Casa Albă, dar în cei patru ani ai mandatului său eu nu am avut probleme de comunicare cu SUA”, a insistat preşedintele Turciei.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!