Comisia economie buget și finanțe a fost convocată pe 16 decembrie la ora 21:00 la Parlament, fără ca unii membrii să fie anunțați. Printre aceștia se numără și deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, care a cerut întreruperea ședinței. Chiar și așa, ședința a continuă.

„Are loc ședința Comisiei, fără ca cineva să fie anunțat și fără ca aceasta să fie înregistrată. Înțeleg că aceștia vor să închidă sesiunea parlamentară”, a declarat Radu Marian.

Odată ce a intrat în biroul unde s-au întrunit membrii Comisiei, acesta a solicitat ca ședința să fie întreruptă, până în momentul în care va fi o înregistrare video.  „Este inacceptabil. Ce faceți? Împărțiți milioane?”, a întrebat alesul poporului.

Vedeți aici video live de la ședința Comisiei, înregistrat de Radu Marian.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!