/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Andrian Candu a contestat la Curtea Constituțională abrogarea legii miliardului

21 decembrie 2020, ora 12:35

Deputatul grupului parlamentar „Pro-Moldova” Andrian Candu a contestat la Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) abrogarea legii miliardului. Potrivit lui, în urma abrogării legii miliardului stabilitatea economică a statului va suferi. Deputatul spune că aceste acțiuni generează un șir de ingerințe în drepturile garantate de Constituție, desconsideră principii importante precum separarea și colaborarea puterilor statului. Andrian Candu este de părere că în cazul în care acțiunea legii contestate nu va fi suspendată, aceasta ar produce efecte negative asupra securității economice și financiare a statului, iar, în consecință, asupra tuturor locuitorilor țării. 

„Anularea angajamentului asumat de stat și a efectelor acestuia compromit grav relațiile cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și perspectivele viitoare de finanțare a Republicii Moldova și vor periclita securitatea economică a statului. Decizia de anulare a legii miliardului va avea efect invers celui anunțat, deoarece afectează puternic potențialul de dezvoltare a economiei naționale, fiind susceptibilă să genereze o situație de instabilitate și incertitudine pentru agenții economici interni și investitorii străini.

De asemenea, decizia majorității „Pentru Dodon” afectează piața valorilor mobiliare de stat (VMS), existând o probabilitate mare de creștere a ratelor dobânzii la VMS din cauza perceperii titlurilor de stat ca fiind instrumente financiare cu un risc ridicat. Creșterea ratelor la VMS pune presiune pe bugetul de stat din contul creșterii costurilor de deservire a instrumentelor de datorie, emise de Ministerul Finanțelor”, se arată într-un comunicat de presă al „Pro Moldova”.

În sesizarea depusă la CCM se menționează că legea contestată a fost adoptată cu încălcarea manifestă a principiului separării puterilor în stat și a principiului corelat al loialității constituționale, al prevederilor constituționale care reclamă acceptul prealabil obligatoriu al Guvernului pe marginea unor proiecte de legi.

Totodată, potrivit celor de la „Pro Moldova”, legea a intervenit subit în activitatea unei autorități publice independente, fără nicio argumentare fundamentată sau analiză complexă a impactului acesteia, atât asupra activității și bugetului Băncii Naționale a Moldovei (BNM), cât și asupra procedurilor de lichidare ale unor bănci și creditorilor acestora, astfel, decizia de anulare a legii miliardului poate avea repercusiuni și asupra procedurilor de lichidare silită a băncilor cărora le-au fost acordate creditele de urgență.

Parlamentul a aprobat, în cadrul ședinței plenare de pe 16 decembrie curent, proiectul de lege pentru abrogarea legii din 2016 privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și din 1 aprilie 2015. Pentru anularea „legii miliardului” au votat 56 de deputați din Partidul Socialiștilor și Partidul „Șor”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram