/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

CEDO, ținta unui atac cibernetic de amploare, după publicarea unei decizii de condamnare a Turciei

23 decembrie 2020, ora 18:02

Site-ul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare ce l-a făcut temporar inaccesibil, imediat după publicarea, marţi, a unei decizii ce condamnă Turcia pentru menţinerea în detenţie a unui opozant prokurd, transmit agențiile internaționale de presă, transmite Agerpres.

„În acest stadiu, nicio pierdere de date nu a fost constatată”, a precizat serviciul de presă al CEDO.

Atacul cibernetic, a cărui origine nu a fost deocamdată identificată oficial şi care a durat mai multe ore, a fost constatat după pronunţarea verdictului dat publicităţii marţi la orele 15:00, privind plasarea şi menţinerea în detenţie în închisori turce, din noiembrie 2016, a liderului prokurd Selahattin Demirtas.

Acest „atac cibernetic de mare amploare a făcut temporar inaccesibil site-ul CEDO”, a subliniat Curtea, deplângând acest „incident grav”.

Potrivit serviciului de presă al CEDO, atacul cibernetic a durat până miercuri dimineaţa.

„Analizăm consecinţele pe care le vom atribui acestui caz”, a subliniat serviciul de presă al CEDO. Este deja a doua oară când CEDO devine victima unui atac cibernetic, „însă acesta este de mare amploare”, a adăugat serviciul de presă.

CEDO a condamnat marţi Turcia pentru plasarea şi menţinerea în detenţie din 2016 a liderului pro-kurd Selahattin Demirtas, cerând eliberarea „imediată” a acestuia.

Curtea a judecat acest dosar în cea mai înaltă instanţă a sa, Marea Cameră. În total, decizia Curţii a indicat nu mai puţin de cinci încălcări ale Convenţiei, referitoare mai ales la libertatea de exprimare, la libertate şi siguranţă, la alegeri libere.

Ex-deputat, fost candidat la preşedinţie şi unul din principalii rivali ai lui Recep Tayyip Erdogan, Selahattin Demirtas se află în detenţie de la arestarea sa în noiembrie 2016, la câteva luni de la puciul eşuat din iulie împotriva preşedintelui turc.

Acuzat de terorism de către regim, Demirtas, fost co-preşedinte al Partidului Democrat Popular (HDP, pro-kurd), riscă până la 142 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat în principalul proces în care este judecat şi al cărui verdict nu a fost încă dat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram