Primele loturi de vaccin anti-COVID ar putea ajunge în Republica Moldova la finele lunii ianuarie. Despre aceasta a anunțat Viorica Dumbrăveanu, Ministra Muncii, Sănătății și Protecției Sociale, în cadrul unei emisiuni televizate.

„Grație eforturilor care se întreprind, avem o informație că la finele lunii ianuarie noi am putea beneficia de primul lot de vaccin împotriva Covid-19. Noi suntem deja acceptați pe platforma GAVI, este vorba de Alianța Globală pentru vaccinuri și imunizări. Încă din vara am făcut această solicitare. Noi am fost acceptați pentru a fi asigurați cu 20% din numărul populației cu vaccin anti-covid, pentru grupurile țintă de risc”, a declarat Dumbrăveanu, susținând că vaccinul Pfizer este un vis irealizabil pentru Republica Moldova.

„Trebuie să vedem și procesul de transportare, ceea ce ține de păstrarea acestui vaccin. În condițiile date, sunt niște vaccinuri care au condițiile de păstrare și transportare la -70 de grade. Acestea sunt niște condiții imposibile de realizat pentru Republica Moldova”, susține oficiala.

Dumbrăveanu a mai declarat că doar 30% din populația Republicii Moldova care ar accepta ca să fie vaccinată.

Amintim că, anterior, șeful secției Supraveghere Epidemiologică a Bolilor Prevenibile din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Anatolie Melnic a declarat că vaccinul anti-COVID ar putea ajunge în Republica Moldova nu mai devreme de luna aprilie-mai 2021.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!