Doi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor a SUA au cerut luni Biroului Federal de Investigaţii (FBI) să deschidă o anchetă penală în legătură cu preşedintele Donald Trump pentru că a făcut presiuni asupra unor oficiali pentru a invalida rezultatele alegerilor prezidenţiale, relatează dpa, scrie agerpres.ro.

Într-o convorbire telefonică înregistrată care a fost publicată în weekend, prima dată în Washington Post, Trump a pledat pe lângă principalul oficial al autorităţii electorale din Georgia să schimbe rezultatul alegerilor de la 3 noiembrie în acest stat, argumentând că tot ce trebuie să facă este “să găsească 11.780 de voturi”.

Într-o scrisoare către directorul FBI Christopher Wray, congresmanul Ted Lieu, membru al Camerei Reprezentanţilor din California, şi deputata Kathleen Rice, din New York, au argumentat că “dovada fraudei electorale a dlui Trump este acum la lumina zilei”.

“În calitate de membri ai Congresului şi foşti procurori, credem că Donald Trump s-a angajat în solicitarea sau în conspiraţia de a comite un număr de infracţiuni electorale”, au scris Lieu şi Rice în scrisoare. “Vă cerem să deschideţi imediat o investigaţie penală asupra preşedintelui”, se mai menţionează în textul celor doi.

În cele două luni scurse de la alegerile prezidenţiale din SUA, Trump a refuzat să-şi recunoască înfrângerea în faţa democratului Joe Biden.

Aliaţii lui Trump au deschis în schimb zeci de procese pentru a răsturna rezultatele alegerilor în state decisive cheie. Aproape toate procesele au fost respinse din cauza lipsei de dovezi.

Congresul se va reuni miercuri pentru a certifica victoria în alegeri a lui Biden înainte de învestirea sa, pe 20 ianaurie.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!