/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Guvernul german obligă companiile listate la bursă să aibă cel puțin o femeie la conducere

missing
06 ianuarie 2021, ora 14:00

Guvernul german a aprobat miercuri actul normativ care obligă marile companii listate pe bursă să aibă cel puțin o femeie pe post de conducere. Legea a fost adoptată după ani de dezbatere în care creștin-democrații Angelei Merkel s-au opus acestei măsuri, anunță Reuters, scrie agerpres.ro.

Măsura se va aplica în cazul companiilor listate pe bursă care au mai mult de trei persoane în consiliul de administrație.

Chiar dacă această lege a fost cerut de mult timp de Partidul Social Democrat German, partidul Angelei Merkel i s-a opus până de curând, când cancelarul german și-a exprimat frustrările în ceea ce privește firmele care nu numesc femei pe poziții de conducere.

Intenția de a institui această obligație a fost anunțată pentru prima dată în luna noiembrie a anului trecut de către ministrul german pentru familii Franziska Giffey (SPD).

„Această lege este una de reper pentru femeile din poziții de conducere”, a afirmat miercuri Giffey într-un comunicat remis după adoptarea actului normativ.

„Am văzut de ani de zile că nu multe schimbări sunt făcute voluntar și progresul este foarte lent”, a adăugat aceasta.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram