Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, le-a sugerat consilierilor că vrea să se graţieze în ultimele zile ale mandatului, ceea ce ar marca, în istoria Statelor Unite, o utilizare extraordinară şi netestată a prerogativelor prezidenţiale, informează cotidianul The New York Times.

În diverse conversaţii care au avut loc după scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, Donald Trump le-a spus consilierilor că analizează posibilitatea de a se autograţia şi s-a interesat ce efecte juridice şi politice ar avea o astfel de acţiune, afirmă doi oficiali de la Washington, sub protecţia anonimatului, conform NYT, citat de digi24.ro.

Nu este clar dacă Donald Trump a evocat această posibilitate după ce a fost acuzat că şi-ar fi instigat simpatizanţii să intre cu forţa în sediul Congresului.

Donald Trump susţine de mult timp că are puterea de a se autograţia, iar faptul că se consultă cu principalii consilieri reprezintă un semnal că vrea să facă acest lucru. Actualul preşedinte al SUA este convins că politicienii pe care îi percepe ca fiind adversari politici îl vor viza prin acţiuni judiciare după încheierea mandatului.

„Niciun preşedinte nu s-a graţiat singur, astfel că legitimitatea perspectivei acordării clemenţei nu a fost testată niciodată în sistemul judiciar, iar teoreticienii din domeniul dreptului sunt divizaţi în privinţa recunoaşterii deciziei de către instanţele judiciare. Dar sunt de acord că o autograţiere prezidenţială ar crea un precedent periculos pentru ca preşedinţii să se declare în mod unilateral deasupra legii şi a se proteja de eventuala tragere la răspundere pentru infracţiuni comise pe durata mandatului”, comentează cotidianul The New York Times, citat de Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe nu a răspuns solicitării NYT de a face vreun comentariu pe această temă.

Donald Trump a analizat deja posibilitatea acordării unor graţieri anticipate pentru membrii familiei sale, inclusiv pentru cei trei copii – Donald Trump jr., Eric Trump şi Ivanka Trump, pentru ginerele său, Jared Kushner, şi pentru colaboratori apropiaţi, precum avocatul personal, Rudolph Giuliani. Donald Trump a exprimat preocupare că Departamentul Justiţiei ar putea lansa proceduri împotriva apropiaţilor săi în timpul mandatului preşedintelui Joseph Biden.

Donald Trump a fost vizat de o investigaţie a procurorului special Robert Mueller, care a identificat potenţiale cazuri de obstrucţionare a justiţiei, dar a evitat să indice dacă ar fi vorba de vreo încălcare a legii.

În 2018, Donald Trump a fost vizat de acuzaţii ale procurorilor din New York privind finanţarea ilegală a campaniei electorale.

Procurorul interimar din Washington D.C., Michael Sherwin, a declarat joi seară că verifică rolul tuturor persoanelor implicate în protestele violente produse la sediul Congresului, inclusiv posibila contribuţie a preşedintelui SUA în exerciţiu, Donald Trump.

Procurorul Michael Sherwin a explicat că verifică dacă cineva a jucat un „rol auxiliar” în evenimentele violente produse miercuri seară. Întrebat în mod specific dacă acest lucru înseamnă inclusiv analizarea discursului în care Donald Trump şi-a îndemnat susţinătorii „să lupte mult mai puternic”, Michael Sherwin a precizat: „Analizăm toţi actorii implicaţi. Iar dacă cineva a avut vreun rol şi dacă dovezile întrunesc elementele unei infracţiuni, vor fi inculpaţi”.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!