Două femei care ar fi din Moldova au fost reținute de polițiștii americani, după ce ar fi participat la dezordinile din Capitoliu

09 ianuarie 2021, ora 14:40

Două femei care ar fi din Moldova au fost reținute ieri de către oamenii legii americani, după ce ar fi participat la dezordinile organizate de către susținătorii lui Trump în fața Capitoliului.

Potrivit buzzfeednews.com Kristina Malimon, în vârstă de 28 de ani, a fost arestată sub acuzația de intrare ilegală în Capitoliu. Mama ei, Evghenia Malimon, în vârstă de 54 de ani, a fost de asemenea arestată pentru aceleași acuzații.

Aceeași publicație menționează că Malimon ar fi vicepreședinta Tinerilor Republicani din Oregon. Potrivit biografiei sale de pe site-ul organizației, ea este, de asemenea, ambasadoarea Turning Point SUA și al grupului de reflecție pro-Trump al Universității Liberty, Falkirk Center. Aceasta este, de asemenea, listată ca delegată pentru Partidul Republican al Județului Multnomah. Tânăra este foarte activă pe rețele sociale, unde de cele mai multe ori a postat fotografii pentru susținerea lui Trump.

Amintim că, patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate miercuri, 6 ianuarie, la Capitoliu, unde manifestanţi pro-Trump au reuşit să intre în clădirea care găzduieşte Congresul Statelor Unite.

Totodată, șeful poliţiei din Washington DC a adăugat că cel puţin 14 ofiţeri de poliţie au fost răniţi, dintre care doi grav, în confruntările cu manifestanţii. Unul dintre aceşti ofiţeri a fost scos din cordonul de securitate de către demonstranţi, după care a fost atacat brutal de aceştia.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram