FBI spune că poliţia a găsit o camionetă cu bombe şi arme lângă clădirea Capitolului în ziua în care acesta a fost vandalizat. Un bărbat din Alabama ar fi parcat miercuri o camionetă plină cu 11 bombe făcute în casă, o puşcă de asalt şi o armă de mână la două blocuri de clădirea Capitolului, potrivit Mediafax.

Anunţul privind prezenţa bombelor în apropiere de cădirea Capitoliului este unul dintre cele mai neliniştitoare detalii pe care procurorii federali le-au făcut publice săptămâna aceasta, întrucât detaliază amploarea arsenalului pe care susţinătorii lui Trump l-au avut pregătit, scrie CNN.

Pe lângă bărbatul din Alabama, alte persoane au fost acuzate că au avut arme şi muniţie la ei în Capitoliu.

Detaliile despre descoperirea armelor din camionetă apar în documentele procurorilor federali care îl acuză pe Lonnie Leroy Coffman din Falkville, Alabama, de infracţiuni federale. O echipă de genişti a detectat arsenalul în timpul acţiunii de securizare a zonei din jurul complexului federal după vandalizarea Capitoliului de către susţinătorii lui Trump.

FBI oferă de asemenea o recompensă de 50.000 de dolari pentru informaţii despre persoanele responsabile de aducerea a două bombe artizanale descoperite la Washington.

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!