/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ În timp ce subterana de pe bulevardul Dacia este în reparație, oamenii trec strada printre mașini

15 ianuarie 2021, ora 21:32

După ani întregi de promisiuni deșarte, autoritățile au început, în sfârșit, reparația subteranei de pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica. Aceasta a devenit faimoasă din cauza accidentărilor și traumelor, pe care le-au căpătat oamenii care treceau pe aici. Ce-i drept, se repară parțial doar scările, nu și trecerea în ansamblu, pentru că acest lucru ar urma să fie făcut mai târziu de o companie afiliată politicianului Ilan Șor. Până atunci, o parte din intrări au fost închise, așa că oamenii trec bulevardul pe unde apucă, mai exact, chiar printre automobilele din trafic. De fapt, cei ce merg la risc, nu vor să facă vreo câțiva pași în plus. Asta deși, doar anul trecut, aproape 200 de pietoni au fost accidentați, pentru că treceau strada neregulamentar.

Pe această bătrână am surprins-o chiar în timp ce își făcea drum printre automobilele ce s-au oprit la semafor. Cu pași mici și atenți, ea a trecut bulevardul Dacia, fără incidente, însă ne-a spus că, de fiecare dată, o face cu mare frică. Prin subterană nu poate merge, întrucât spune că este și mai periculoasă pentru ea.

LUDMILA, PENSIONARĂ: „Eu trebuie să mă țin de ceva, dar acolo nu sunt niciun fel de bare”.

Doamna Ludmila povestește că, în căutarea unei soluții, s-a adresat de mai multe ori autorităților și chiar politicienilor, dar fără efect.

LUDMILA, PENSIONARĂ: „Cât timp am rugat și am transmis și partidului Șor?! Ei zic să scriu scrisori. Care scrisori, unde să le trimit? Nimeni nimic nu face”.

Iar acum, că subterana este parțial închisă, bătrâna ar trebuie să parcurgă un drum mai lung, pentru a traversa regulamentar, așa că mai bine încalcă, zice ea, pentru că o dor picioarele. La fel procedează și alții.

DIANA POPA, REPORTERĂ TV8: „Întrucât o parte din intrările în subterană au fost închise pe perioada reparației, oamenii aleg să nu mai înconjoare toată intersecția, pentru a ajunge de cealaltă parte a străzii, ci merg de-a dreptul. La fel, pe carosabil”.

Aceeași situație am surprins-o și la următoarea trecere subterană de pe bulevardul Dacia, mai exact, la intersecția cu strada Teilor. Deși este proaspăt reparată, oamenii ne-au spus că nu o utilizează, pentru că se grăbesc sau pentru că… nu știu despre existența acesteia.

DIANA POPA, REPORTERĂ TV8: „Chiar dacă la doar câțiva metri se găsește o trecere subterană recent reparată, pietonii totuși preferă să-și pună viața în pericol și să treacă strada pe carosabil, printre mașini, acolo unde traficul este destul de intens”.

În mare parte, pensionarii erau cei care treceau strada pe unde apucau. Mulți dintre ei ne-au spus că sunt prea bătrâni și nu îi țin picioarele să ajungă la trecerea reglementată.

Potrivit datelor oferite de poliție, anul trecut au avut loc 670 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor, dintre care 190 s-au produs din cauza traversării străzii în locuri interzise. În urma acestora au decedat 90 de persoane, iar alte peste 600 au fost rănite. Trecerea străzii în locuri interzise se sancționează, conform Codului Contravențional, cu avertisment sau amendă de până la 450 de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram