/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Donald Trump ar fi grațiat 143 de persoane în ultimele ore ale mandatului său de președinte

missing
20 ianuarie 2021, ora 09:45

Donald Trump ar fi grațiat 143 de persoane în ultimele ore ale mandatului său de președinte, iar printre cei care au primit iertarea prezidențială se numără fostul său strateg Steve Bannon, dar și celebrități precum rapperul Lil Wayne și persoane cu condamnări pentru fapte grave de corupție.

Totuși, Donald Trump n-ar fi mers până într-acolo, încât să-și acorde preventiv grațiere sieși și membrilor familiei sale, scrie The Washington Post. Nici avocatului său, Rudy Giuliani, căzut în dizgrație, nu i-ar fi acordat grațiere.

Există însă niște prevederi ambigue în Constituție care i-ar permite președintelui să acorde grațieri „secrete”, fără a fi nevoit să le anunțe public și nici măcar să notifice Congresul, spun experți citați de The Guardian.

Înainte de a semna actele, cu puțin înainte de miezul nopții, președintele și-a petrecut ziua de marți frământându-se dacă să-i acorde sau nu clemență și lui Steve Bannon, fostul său colaborator apropiat, care este acuzat că a delapidat fonduri de caritate destinate construirii zidului de la granița cu Mexicul, au declarat surse de la Casa Albă citate de presa americană.

Fostul primar din Detroit, Kwame Kilpatrick, care ispășea o pedeapsă cu 28 de ani închisoare pentru corupție, beneficiază, de asemenea de iertare prezidențială.

Printre alți grațiați se numără, potrivit Reuters, și Elliott Broidy, un fost activist care a strâns fonduri pentru Trump și care a recunoscut că a făcut ilegal lobby pe lângă guvernul SUA pentru a scăpa de o anchetă de care era vizat într-un scandal uriaș de corupție din Malaezia.

În ceea ce-l privește pe Steve Bannon, fostul strateg al campaniei lui Donald Trump din 2016, acesta urma să fie judecat în mai, după ce a fost arestat anul trecut în august, pe un iaht de lux în largul coastelor statului Connecticut, fiind acuzat că a delapidat peste un milion de dolari dintr-o campanie desfășurată online, We Build the Wall (Noi construim zidul), pe care i-ar fi folosit pentru a-și acoperi cheltuieli personale în valoare de sute de mii de dolari.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram