/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

/FOTO VIDEO/ Cea mai mare fabrică de vaccinuri din lume a luat foc. Aici se produceau milioane de doze de vaccin anti Covid

missing
21 ianuarie 2021, ora 14:36

Un incendiu a izbucnit joi la Serum Institute din India (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume, conform imaginilor transmise de televiziunile locale, însă mass-media au precizat că producţia de vaccinuri COVID-19 nu a fost afectată, relatează AFP şi Reuters, citat de agerpres.ro.

Canalele de televiziune indiene au arătat imagini cu un nor imens de fum cenuşiu deasupra clădirii Serum Institute, situat în oraşul Pune (vest), unde sunt produse în prezent milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, Covishield, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford. Serum Institute se pregăteşte să producă de asemenea un vaccin dezvoltat de compania americană Novavax.

Cu toate acestea, potrivit canalelor de televiziune, incendiul a izbucnit la un sit în construcţie, departe de instalaţiile de fabricare a vaccinurilor.

„Unitatea de producţie a vaccinurilor nu este afectată şi acest lucru nu va afecta procesul de fabricaţie”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Serum Intitute din India, care a adăugat că „incendiul a izbucnit într-o nouă fabrică în construcţie.”

„Am trimis acolo şase sau şapte camioane de pompieri. Nu avem alte informaţii cu privire la amploarea incendiului sau dacă cineva este în pericol”, a declarat pentru AFP un oficial al serviciului local de pompieri.

„Echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului”, a declarat pentru AFP poliţia din Pune, fără a oferi alte detalii.

India este a doua cea mai afectată ţară din lume de pandemia de COVID19, după Statele Unite, cu peste 10 milioane de cazuri raportate, chiar dacă rata mortalităţii este una dintre cele mai scăzute la nivel mondial.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram