/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 784: Atac sângeros la Cernihov și incendiu puternic în Crimeea. Zelenski convoacă Consiliul Ucraina-NATO

SUA: Procesul lui Trump ar putea declanşa şi alte proceduri de demitere

missing
24 ianuarie 2021, ora 12:20

Un important republican din Senatul SUA a avertizat sâmbătă că cel de-al doilea proces de impeachment împotriva fostului preşedinte republican Donald Trump ar putea duce la punerea sub acuzare a unor foşti preşedinţi democraţi dacă republicanii vor prelua controlul asupra Senatului peste doi ani, relatează Reuters.

„Dacă este o idee bună să punem sub acuzare şi să judecăm foşti preşedinţi, ce spuneţi (de judecarea unor) foşti preşedinţi democraţi atunci când republicanii vor obţine majoritatea în 2022? Gândiţi-vă la asta şi haideţi să facem ce este mai bine pentru ţară”, a transmis senatorul John Cornyn, de 19 ani în Senatul SUA, într-o postare pe Twitter adresată liderului majorităţii democrate din camera superioară a Congresului american, Chuck Schumer.

Trump a devenit luna aceasta primul preşedinte american supus de două ori procedurii de impeachment, după ce Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, cu sprijinul a 10 republicani, a votat pentru punerea lui sub acuzare pentru incitare la insurecţie, ca urmare a discursului său înflăcărat din 6 ianuarie adresat susţinătorilor săi, cu puţin timp înainte ca aceştia să lanseze un asalt asupra Capitoliului din Washington, scrie Agerpres.

Schumer, care a devenit lider al majorităţii democrate din Senat în această săptămână, a declarat vineri că procesul de destituire a lui Donald Trump va începe în a doua săptămână din februarie în Senat, după transmiterea actului de punere sub acuzare a fostului preşedinte la începutul săptămânii viitoare. Acest program va permite camerei superioare a Congresului SUA să confirme până atunci nominalizările preşedintelui Joe Biden pentru administraţia sa şi să se ocupe de un plan uriaş de ajutoare economice pentru a remedia criza provocată de coronavirus, a explicat Schumer.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram