/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa, prognoză sumbră și acord NATO privind sistemele antiaeriene pentru Ucraina

„Rușinea salariului minim în Republica Moldova”. Un deputat PAS va depune o sesizare la CC

missing
27 ianuarie 2021, ora 13:17

Deputatul PAS, Dan Perciun, va depune o sesizarea la Curtea Constituțională pentru a contesta un șir de prevederi legale privind stabilirea salariului minim în Republica Moldova. Acesta va solicita Curții să recunoască dreptul angajaților la un salariu net cel puțin egal cu minimul de existență. Totodată, deputatul va solicita să declare neconstituțională stabilirea unui salariu minim mai mic în sectorul bugetar decât în sectorul real. Despre aceasta Dan Perciun a anunțat pe o rețea socială. 

„Sunt mii de oameni în această țară care muncesc și primesc un salariu mai mic decât minimul de existență. Majoritatea dintre ei muncesc la stat și fac munci esențiale în calitate de bucătari, muncitori, șoferi, îngrijitori de încăperi și încasează salarii nete mai mici de 2235 de lei.
O oră de muncă a acestor oameni este remunerată cu mai puțin de 12 lei! Statul nu le garantează nici măcar propriilor angajații un salariu care să le ajungă să-și satisfacă necesitățile elementare, nemaivorbind de necesitățile familiilor lor. 2002 lei net pe lună atât costă munca acestor oameni în opinia statului Republica Moldova”, a scris deputatul pe Facebook.

Potrivit lui, nici în sectorul privat lucrurile nu stau cu mult mai bine, salariul minim net în sectorul real fiind stabilit la 2600 de lei pentru anul 2021. Bani care sunt în mod evident prea puțini pentru a duce un trai cât de cât decent și a-ți permite să întreții o familie.

„Un salariu minim net care i-ar permite unui cuplu să crească 2 copii (2 pentru că vrem ca populația țării cel puțin să nu scadă) ar trebui să fie stabilit cel puțin la nivelul de 4000 de lei, pornind de la faptul că minimul de existență pentru un adult e 2235 de lei, iar pentru copii 2000 de lei. Cca 35% din toți salariații din Republica Moldova au un salariu mai mic de atât. Asta înseamnă sărăcie, asta înseamnă emigrare, asta înseamnă declin demografic și moartea acestei societăți”, menționează acesta.

Deputatul urmează să depună mâine, 28 ianuarie o sesizarea la Curtea Constituțională pentru a contesta un șir de prevederi legale privind stabilirea salariului minim în Republica Moldova, solicitând Curții să recunoască dreptul angajaților la un salariu net cel puțin egal cu minimul de existență: „Totodată, voi solicita să declare neconstituțională stabilirea unui salariu minim mai mic în sectorul bugetar decât în sectorul real. Indiferent de decizia Curții Constituționale pregătim modificări la Legea privind stabilirea salariului minim în Moldova pentru a stabili expres că acesta nu poate fi mai mic decât minimul de existență”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram