Cinci acte oficiale, cu semne vizibile de falsificare, au fost depistate la controlul trecerii frontierei de stat de către polițiștii de frontieră. Prin urmare, patru moldoveni și un cetățean al Ucrainei sunt documentați.
În punctul de trecere a frontierei Cahul, pe sensul de ieșire din țară, a fost supus controlului amănunțit pasagerii unui microbuz, înmatriculat în Moldova, ce efectua curse ocazionale în Europa.
Ca urmare, în husa telefonului personal al unui pasager – un locuitor al or. Ceadâr- Lunga, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere, care ar fi eliberat din numele autorităților Republicii Moldova, cu semne vădite de falsificare.
Fiind audiat, tânărul de 28 de ani a declarat că și-ar fi perfectat actul printr-o persoană intermediară, contra sumei de 150 de euro, pe care a găsit-o pe rețelele de socializare.
Alt caz a fost consemnat în punctul de trecere a frontierei Otaci, pentru autorizarea ieșirii din țară s-a prezentat un cetățean al Ucrainei, la volanul unui autovehicul înmatriculat în Spania.
În timpul verificării actelor personale, dar și cele pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au stabilit că revizia tehnică este contrafăcută.
Șoferul a recunoscut că personal a „perfectat-o”. În acest caz, mașina a fost plasată pe teritoriul SPF Otaci, până la elucidarea circumstanțelor și prezentarea actelor veridice.
Și în punctul de trecere a frontierei Leușeni, polițiștii de frontieră au identificat doi șoferi cu permisele de conducere falsificate. În primul caz, un tânăr din Chișinău s-a prezentat la intrarea în Republica Moldova.
Acesta conducea un BMW 525D, cu numere de înmatriculare românești. Cercetarea amănunțită a permisului de conducere moldovenesc, polițiștii de frontieră au constatat că actul nu corespunde unuia autentic.
Tânărul a declarat că deține permisul încă din anul 2016 și că l-a perfectat cu ajutorul unei persoane terțe. În cel de-al doilea incident, șoferul unui Audi Q5, înmatriculat în Germania s-a prezentat pe direcția ieșire din țară.
La controlul trecereii frontierei de stat a înmânat permisul de conducere, care ar fi emis de autoritățile cehe. Cercetarea suplimentară cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au depistat că permisul este falsificat.
Șoferul, originar din or. Glodeni, a justificat că în Germania a apelat la un intermediar pentru a-și perfecta permisul, achitând pentru serviciile acestuia în jurul a 850 de euro. În ambele cazuri, persoanele și-au continuat călătoriile în calitate de pasageri.
Încheie șirul ilegalităților un moldovean, psager al rutei „Moldova-Italia”, în vârstă de 34 de ani, originar din raionul Grigoriopol.
Polițiștii de frontieră de la Sculeni au depistat asupra bărbatului o carte de identitate românească falsificată. Mai exact, în portmoneul personal, acesta deținea o carte de identitate, emisă de autoritățile române.
Din cercetările primare s-a demonstrat că actul este falsificat. La audieri, bărbatul a declarat că în Federația Rusă a intrat în posesia buletinului românesc, după ce a achitat 5 mii de ruble.
Toate actele cu indici de falsificare au fost ridicate și transmise spre expertiză. Polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul de comitere a infracțiunii prevăzute de art.361 CP al RM.