Liderul sectorului bancar din țară, Moldova Agroindbank, anunță despre desemnarea la ședința Consiliului Băncii de astăzi a domnului Giorgi Shagidze în calitate de nou Președinte al Comitetului de Conducere al MAIB. Candidatura acestuia urmează a fi supusă aprobării de către Banca Națională a Moldovei.

După desemnarea sa, Giorgi Shagidze a declarat: ”Sunt onorat să preiau funcția de Președinte, rămânând în așteptarea aprobării Băncii Naționale a Moldovei, și mulțumesc Consiliului și MAIB că mi-au încredințat această responsabilitate. Aștept cu nerăbdare să lucrez alături de echipa incredibil de loială, profesionistă și talentată a Moldova Agroindbank și să fiu în serviciul clienților MAIB în cel mai valoros mod posibil. MAIB dispune de oamenii, cultura și tehnologiile necesare pentru a oferi cele mai bune produse și servicii bancare clienților săi: corporații, întreprinderi mici și mijlocii, precum și persoane fizice. Aceasta ne va permite să asigurăm continuitatea tradițiilor MAIB, dar și să rămânem în avangardă, să anticipăm și devansăm așteptările clienților, într-un mediu de afaceri în continuă evoluție”.

Giorgi Shagidze are o experiență de peste 25 de ani în sectorul financiar-bancar, cea mai recentă fiind de Director Financiar și Operațional la TBC Bank din Georgia. În timpul mandatului său de 10 ani, TBC Bank și-a majorat activele de peste opt ori, devenind cea mai mare bancă din Georgia. În 2014, TBC a lansat oferta publică inițială (IPO) la Bursa de Valori din Londra (LSE), atrăgând investitori străini instituționali și de retail; doi ani mai târziu listarea a fost avansată la segmentul premium al LSE. Acțiunile TBC sunt incluse în indicele FTSE 250 cu o capitalizare de piață actuală de aproximativ 1.0 miliard USD.

De asemenea, Giorgi Shagidze are experiență operațională internațională, inclusiv în dezvoltarea businessului digital, la Barclays, în Londra și Dubai, precum și în calitatea sa de Președinte al Consiliului TBC Uzbekistan (un neobank, challenger), dar și ca Președinte al Consiliului PayMe, liderul ecosistemului de plăți din Uzbekistan, achiziționat de TBC, având un portofoliu de peste 2,5 milioane de clienți. Deține un MBA obținut la Universitatea din Cambridge, un Master în Inginerie la Universitatea de Stat din Tbilisi și certificarea CFA.

Vytautas Plunksnis, Președinte al Consiliului Băncii, a menționat: “Ne bucurăm să aducem un lider atât de puternic pentru a prelua conducerea executivă a MAIB. Contăm pe experiența și leadershipul lui Giorgi Shagidze pentru a consolida în continuare poziția MAIB de lider al sectorului bancar din Republica Moldova, punând, în primul rând, nevoile clienților noștri în centrul priorităților. Am convingerea că un număr cât mai mare de clienți mulțumiți va duce la creșterea afacerilor MAIB, rezultând în cele din urmă în randamente superioare și pentru acționarii noștri, inclusiv prin dividende. De asemenea, contez pe experiența de IPO a lui Giorgi Shagidze, care să apropie MAIB de o eventuală listare la o bursă de valori internațională”.

Despre MAIB

MAIB este cea mai mare bancă din Moldova, cu o cotă de piață de circa 30% din activele bancare ale țării și circa 35% din soldul creditelor. Banca deservește peste 20% din populația țării și este unul dintre cei mai mare angajatori din republică. Din anul 2018 cel mai mare acționar al băncii a devenit HEIM Partners Limited, o companie înregistrată în Marea Britanie, reprezentând consorțiul internațional de investitori format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Invalda INVL (un grup lider în gestionarea activelor în țările baltice) și Horizon Capital (un fond de investiții privat axat pe piețele emergente din Europa).

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!