Chemați la raport! Reprezentanții companiilor PECO au fost audiați, astăzi, în cadrul Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Se întâmplă după ce, la începutul acestui an, aceștia au ridicat considerabil prețurile la produsele petroliere. La baza majorărilor au stat diverse motive precum pandemia, creșterea cursului valutar sau a fondului salarial, au explicat aceștia. Între timp, reprezentanții ANRE și cei de la Consiliul Concurenței care, la fel, au participat la audieri, au strâns din umeri și au spus că procesul de majorare sau micșorare a prețurilor nu ține de competența lor, iar pentru a le oferi aceste atribuții trebuie modificată legea.

Feiruz Isaev, directorul unei rețele de benzinării, a explicat că majorarea prețului la carburanți, de la începutul lunii ianuarie, a fost cauzată de reducerea semnificativă a volumului de vânzări, cu 50 la sută, începând cu aprilie 2020. Chiar și așa, acesta a menționat că prețul la carburanți în țara noastră este mai mic decât pe piața din România și cea din Ucraina. Isaev a ținut să sublinieze că, pentru stabilitate în domeniu, este foarte importantă existența unui cadru normativ bine gândit.

FEIRUZ ISAEV, DIRECTOR GENERAL REȚEA BENZINĂRIE: „În timpul pandemiei, 250 de mii de dolari i-am cheltuit pentru echipamentele de protecție. Alte 250 de mii am plătit ca ajutor umanitar pentru spitale. Suntem de accord cu orice lege, doar ca aceasta să fie respectată și de voi.”

La baza majorării prețurilor la carburanți a stat și creșterea cursului valutar, dar și majorarea fondului salarial, explică directorul altei rețele de benzinării.

ALEC IGNAT, DIRECTOR GENERAL REȚEA BENZINĂRIE: „Din septembrie, a început creșterea cursului valutar. Din acest motiv au crescut și prețurile la produsele petroliere. Fondul salarial la noi s-a ridicat cu 9%. Asta nu e puțin.”

Între timp, deputații i-au luat la întrebări pe directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, dar și pe reprezentatul Consiliului Concurenței, care au participat la audieri. Însă aceștia au strâns din umeri și au spus că procesul de majorare sau micșorare a prețurilor nu ține de competența lor. Iar pentru a le oferi aceste atribuții trebuie modificată legea.

REPREZENTAT, CONSILIUL CONCURENȚEI: „Având în vedere atribuțiile sale legale, Consiliului Concurenței poate interveni pe piața produselor petroliere din moment ce prețurile sunt afișate la panourile stațiilor de alimentare, ex-post, în caz dacă sunt înțelegeri de cartel sau abuz dominant.”

VEACESLAV UNTILĂ, DIRECTOR GENERAL ANRE: „Noi nu putem să depășim atribuțiile noastre. Voi, legiitorii, ați creat o lege, care nu prevede ca noi să intervenim atunci când vrem.”

DUMITRU ALAIBA, DEPUTAT PAS/MEMBRU AL COMISIEI: „Eu înțeleg că ANRE doar constată. Ceea ce am auzit acum e o justificare, e că ceea se s-a întâmplat, e o normalitate. Nu cred că pentru asta ne-am adunat aici.”

Stați cu depășirea atribuțiilor. Când e vorba de micșorarea prețurilor, noi nu putem depăși atribuțiile, dar ulterior ați spus că majorările sunt justificate… s-au mărit accizele, importul… ne-am dat cu părerea.”

Într-un final, Comisia economie, buget și finanțe a luat act de cele relatate de participanții la audieri și urmează să vină cu propuneri privind acțiunile de mai departe.

La fel, a fost lansată inițiativa privind crearea unui grup mixt de lucru, care să elaboreze un proiect de remediere a situației pe piața respectivă. Între timp, experții în economie susțin că cei care au de suferit de pe urma acestei majorări sunt agricultorii și transportatorii.

Începând cu 16 ianuarie, mai multe stații PECO au afișat, din nou, prețuri mai mari la panou. În cazul benzinei, majorarea ajunge la peste leu, ceea ce înseamnă aproximativ cu 10 procente, lucru care a trezit critici din parte societății civile, dar și a unor deputați.

Astfel, un litru de benzină cu cifra octanică 95 costă 17 lei și 15 de bani, față de 16 lei și 15 bani, cât costa anterior. Prețul pentru gazul lichefiat a crescut cu 60 de bani, astfel încât, astăzi, acesta a ajuns să coste 10 lei și 12 bani per litru.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!