/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Germania alocă 5 milioane de euro pentru a creşte securitatea muzeelor după o serie de jafuri

missing
25 februarie 2021, ora 19:45

Guvernul german a anunţat joi alocarea a 5 milioane de euro pentru a spori securitatea muzeelor şi a galeriilor din ţară, ca urmare a unor serii de jafuri şi atacuri care au vizat expoziţii de artă, relatează dpa.

Programul oferă “institutelor culturale de importanţă naţională” mijloace de a implementa măsuri de securitate structurală, mecanică şi electronică, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii.

Ca o condiţie prealabilă pentru finanţare, muzeele şi galeriile trebuie să elaboreze un concept de securitate în coordonare cu autorităţile de securitate locale, potrivit agerpres.ro.

În ultimii ani au avut loc jafuri spectaculoase care au vizat “Muzeul Comorilor” din Dresda, în care au fost furate bijuterii de o valoare considerabilă, şi Insula Muzeelor din Berlin. Cazuri de vandalism au provocat de asemenea revoltă.

“Muzeul comorilor” din Dresda este celebru pentru colecţia de bijuterii, una dintre cele mai importante din Europa, compusă din obiecte din metale preţioase, porţelanuri, sculpturi în fildeş, chihlimbar sau bronz, ori bătute cu nestemate.

Muzeele din Germania, care contribuie la formarea identităţii culturale a naţiunii, “merită cea mai bună protecţie posibilă împotriva jafurilor”, a declarat ministrul Culturii, Monika Gruetters, într-un comunicat. Ea a avertizat că “forţa brută şi tactica în stil comando a autorilor jafurilor reprezintă provocări enorme pentru instituţiile culturale”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram