/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

Astăzi va avea loc a patra licitație pentru închirierea locurilor unde pot fi amplasate gherete în Chișinău

missing
26 februarie 2021, ora 08:17

Astăzi, 26 februarie, la ora 10:00, în sala de ședințe a Preturii sectorului Buiucani, str. Mihai Viteazul, 2, se va desfășura Licitația deschisă nr. 4 pentru obținerea dreptului de încheiere a Contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant pe teritoriul orașului Chișinău. Anunțul a fost făcut de primăria municipiului Chișinău.

La concurs sunt expuse 20 de locații pentru unități de comerț ambulant stradal, amplasate pe străzi și în scuaruri, în preajma zonelor verzi și a lacurilor, inclusiv pe str. Valea Trandafirilor (Lacul 3), str. Alba Iulia, colț cu str. Liviu Deleanu, Pădurea – Parc Butoiaș, str. Nicolae H. Costin, colț cu Onisifor Ghibu și teleferic, str. Ion Creangă, colț cu str. Doina și Ion Aldea Teodorovici, Parcul „Valea Morilor” , str. Alexandrescu, în afara parcului, strada Armenească, intersecție cu str. Veronica Micle, strada Ismail, 45, strada Ismail, 84, str. Nicolae Testemițanu, 30, str. Petru Zadnipru, 2 (scuar), bd. Mircea cel Bătrân, 29 (scuar), str. Nicolae Dimo (Parcul „Şipca”), str. Alexandr Puşkin colţ cu str. Piaţa Veche, str. Sfântul Andrei (scuar), bd. Renaşterii Naţionale colţ cu str-la 2, Pietrăriei, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 57, str. George Coşbuc, 5a, str. Kiev, 4 etc.

Prețul inițial pentru dreptul de amplasare a unităților de comerț variază de la 157,5 mii lei până la 483 mii lei. Termenul contractului pentru dreptul de comercializare este de 5 ani. Organizatorul licitației este Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Amintim că la primele 3 licitații deschise pentru obținerea dreptului de încheiere a Contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant pe teritoriul orașului Chișinău au fost adjudecate 39 loturi în valoare totală de cca 77,8 milioane lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram