/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Călătoriile în scop turistic ar putea fi interzise. În Italia sunt așteptate noi restricții severe

missing
26 februarie 2021, ora 17:39

Noul Guvern italian este așteptat să emită un decret ce va fi valabil timp de o lună, începând cu 6 martie, cu interdicții și restricții inclusiv în preajma Sărbătorilor Pascale, potrivit agenției ANSA. Călătoriile în scop turistic vor fi interzise iar deplasările dintr-o regiune în alta se vor face doar din motive întemeiate.

Conform sursei citate, ar putea fi prelungită interdicția de deplasare între regiuni până pe data de 27 martie. Vor fi permise revenirea la locuința de reședință și deplasările dintr-o regiune în alta însă doar din motive de serviciu, sănătate sau urgențe.

De asemenea, vizitele la o gospodărie vor fi permise în zona galbenă, o singură dată pe zi, între orele 5:00 și 22:00 și pot fi făcute de către două persoane, plus copii sub 14 ani, potrivit Mediafax.

Totodată, italienii vor putea merge la o a două casă chiar dacă aceasta se află în zona roșie, însă doar pentru reuniuni de familie. Cu toate acestea, în unele cazuri, regiunile pot decide , mai ales în zonele cu risc epidemiologic, interzicerea acestor deplasări, scrie Digi 24.

Sălile de sport și piscinele vor rămâne închise iar sporturile de echipă vor fi interzise. Rămâne însă permisă activitatea fizică individuală în aer liber, precum mersul pe jos, mersul cu bicicleta sau alergarea.

În ceea ce privește cinematografele și teatrele, ministrul pentru Afaceri Regionale, Mariastella Gelmini a anunțat că ar putea fi redeschise în luna aprilie.

Barurile și restaurantele rămân deschise în zona galbenă, însă doar până la ora 18:00.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram